Poliţiştii din întreaga ţară au anunţat, luni, că şi-au redus activitatea cu 75%, ca măsură de protest faţă de măsurile luate de guvernanţi în ceea ce-i priveşte, astfel că ei nu mai participă la audieri în dosarele penale, nu mai dau amenzi, nu mai dirijează circulaţia.
Liderul judeţean Bistriţa-Năsăud al Sindicatului Prolex, Adrian Crăciunescu, sindicat din care fac parte peste 330 de poliţişti, a declarat, luni, că poliţiştii vor răspunde cererilor venite prin 112, adică se vor ocupa doar de cazurile cele mai urgente, cum ar fi accidente, crime, violuri sau tâlhării.
"Nu suntem absurzi să nu dăm curs cererilor venite prin 112 fiindcă vin din partea celor aflaţi în necaz. În rest fiecare va proceda aşa cum crede de cuviinţă ca să îşi manifeste nemulţumirea faţă de situaţia de acum", a declarat Adrian Crăciunescu, citat de Mediafax.
La acest protest vor participa şi poliţiştii afiliaţi FSNPPC, conduşi, la Bistriţa, de Paul Andreica.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de FSNPPC, limitarea activităţii de servicii poliţieneşti este "forma superioară a protestelor poliţieneşti pe care au votat-o sindicaliştii FSNPPC", ea nefiind îndreptată împotriva statului şi nici a cetăţenilor, ci reprezentând "o luare de atitudine" faţă de subfinanţarea poliţiei şi faţă de alterarea relaţiilor de muncă din interiorul instituţiei, produse prin abuzuri manageriale.
"Protestul poliţiştilor izvorăşte din tensiunile mari care s-au acumulat în unităţile de poliţie, în urma reducerii şi anulării mai multor drepturi salariale şi, totodată, prin menţinerea unui management ostil faţă de personal şi care impune, indiferent de consecinţe, munca forţată şi neplătită în sistemul de ordine publică", se arată în comunicat.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, declarat, vineri dimineaţă, că liderii sindicali care au anunţat protestele poliţiştilor nu cunosc Statutul poliţiştilor şi a afirmat că aceştia trebuie să-şi facă datoria, pentru că altfel vor suporta rigorile legii.
Citeşte şi:
Poliţiştii nu mai dau amenzi şi nu mai dirijează circulaţia, începând de luni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol