Proteste masive în Sri Lanka. Prim-ministrul cere armatei să facă "tot ce este necesar pentru a restabili ordinea"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Proteste masive în Sri Lanka. Prim-ministrul cere armatei să facă "tot ce este necesar pentru a restabili ordinea" - Foto Agerpres
Proteste masive în Sri Lanka. Prim-ministrul cere armatei să facă "tot ce este necesar pentru a restabili ordinea" - Foto Agerpres
Prim-ministrul din Sri Lanka, Ranil Wickremesinghe, a transmis armatei să facă "tot ce este necesar pentru a restabili ordinea", după ce protestatarii i-au luat cu asalt biroul, scrie BBC.

Ranil Wickremesinghe a fost numit preşedinte interimar de către preşedintele Gotabaya Rajapaksa, care a fugit din ţară, iar decizia de a-l lăsa la conducere a declanşat noi proteste.

Manifestanţii au cerut ca şi premierul să demisioneze. Sri Lanka suferă din cauza celei mai grave crize economice din ultimele decenii.

Citește și - Insurecție în Sri Lanka. Bogdan Chirieac: Cineva are interese. Dacă mai vedem și India că ia foc, putem să ne așteptăm la ce e mai rău

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre implicațiile protestelor masive din Sri Lanka.

„Astăzi ar trebui să se anunțe demisia oficială a președintelui, așa a promis, după care normal ar fi să se facă alegeri anticipate și să vină la putere un guvern legitim care ar trebui să rezolve problemele economice grave ale țării. Ideea este că fără ajutor internațional consistent, Sri Lanka nu va reuși să iasă din haos, este în faliment total în momentul de față, iar pandemia este cea care a adus-o în această situație. Sri Lanka avea un nivel de trai invidiat de India vecină, dar pandemia a omorât turismul și lucrul acesta a făcut ca insula din Oceanul Indian să decadă foarte puternic. 

Acum sigur că sunt și interese chineze acolo și interese din partea Indiei, deci e multă lume interesată de această poziție strategică deosebită pe care o are regiunea. Vedeți că Antony Blinken (n.r. secretarul de stat al Afacerilor Externe, din SUA) a cerut să se afle cine este în spatele acestei insurecții. Probabil că SUA au informații că cineva din Asia are interes să agite spiritele, că prea se întâmplă lucruri, cum a fost în Japonia asasinarea fostului premier, iar în China comunistă iese lumea în stradă, fiindcă băncile nu mai au bani să le dea oamenilor. Dacă mai vedem și India că ia foc, putem să ne așteptăm la ce e mai rău.”, a explicat politologul Bogdan Chirieac, în cadrul unei intervenții la postul de știri Antena 3. Vezi articolul aici!

Proteste masive în Sri Lanka, țară intrată în faliment

SUA a venit cu un apel în urma protestelor violente din Sri Lanka.

Statele Unite au venit cu un apel și le-au cerut duminică viitorilor noi lideri din Sri Lanka să acţioneze rapid pentru a reface stabilitatea economică şi a potoli nemulţumirea populară, informează Agerpres, citând AFP.

Noul guvern din Sri Lanka va trebui să "lucreze rapid pentru a identifica şi a implementa soluţii care vor aduce stabilitate economică pe termen lung şi vor calma nemulţumirea populaţiei din Sri Lanka faţă de deteriorarea condiţiilor economice, inclusiv penuria de electricitate, alimente şi combustibil", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat la Bangkok, unde se află în vizită secretarul de stat american Antony Blinken.

SUA face apel, de asemenea, la "parlamentul din Sri Lanka să abordeze această etapă cu voinţa de a îmbunătăţi situaţia naţiunii şi nu pe cea a unui anumit partid politic", a continuat purtătorul de cuvânt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel