Proteste Londra. Polițiști răniți în cursul unei manifestații
Mai mulți polițiști au fost răniți după ce manifestanţii au aruncat cu cărămizi şi au aprins focuri în apropierea unei secţii de poliţie din Londra, protestând în legătură cu cazul unui bărbat care a decedat după ce ar fi fost bătut de agenţii de poliţie, informează BBC News online.
Potrivit protestatarilor, Edir Frederico Da Costa, în vârstă de 25 de ani, ar fi decedat după ce a fost "bătut cu brutalitate" de poliţiştii care l-au oprit în trafic pentru control.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă tânărul a fost brutalizat de poliţie.
Da Costa a decedat pe data de 21 iunie, la şase zile după ce a fost oprit în trafic în zona de est a Londrei.
Patru persoane au fost reţinute în urma incidentelor violente din timpul protestelor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News