Proteste la Oradea împotriva eutanasierii câinilor și scumpirii gigacaloriei
Aproape 500 de persoane au protestat, duminică, în piaţa centrală din Oradea, faţă de posibilitatea scumpirii gigacaloriei într-unul din cartiere, precum şi faţă de intenţia primarului Ilie Bolojan de a propune Consiliului Local să adopte o hotărâre privind eutanasierea câinilor fără stăpân.
Protestul a fost organizat de liderul local al Mişcării Verzilor Democrat-Agrarieni, Horea Vuşcan, fost membru al PSD Bihor până în anul 2007, el fiind sprijinit de preşedinţii asociaţiilor de proprietari din cartierul orădean Ioşia, după ce aceştia au fost obligaţi, printr-o hotărâre a Consiliului Local Oradea, să rezilieze contractele de furnizare a energiei termice încheiate cu peste zece ani în urmă cu o companie privată, Transgex, care exploatează un zăcământ de apă geotermală, şi să încheie contracte cu societatea Electrocentrale, aflată în proprietatea municipalităţii, care distribuie agent termic produs de termocentrala oraşului pe bază de cărbune.
Consiliul Local a obligat asociaţiile de proprietari din cartierul Ioşia să rezilieze contractele pe care le aveau cu Transgex întrucât această societate nu avea licenţă pentru distribuirea agentului termic. Asociaţiile de proprietari au refuzat însă să rezilieze contractele, astfel că Primăria Oradea le-a trimis somaţii să facă acest lucru pâna în 5 ianuarie, în caz contrar societatea Electrocentrale urmând să nu mai distribuie agent termic produs de Transgex.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News