Câte sute de persoane se află joi seară în Piaţa Universităţii, unde pentru a treia zi consecutiv au loc proteste împotriva reîntoarcerii preşedintelui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.
După mai multe ore de protestat pe trotuar, manifestanții au forțat gardurile jandarmeriei în încercarea de a intra pe șosea.Jandarmii sunt grupaţi şi sunt pregătiţi să intervină în cazul în care situaţia ar degenera.
Manifestanţii au plecat de pe platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti şi se deplasează pe lângă Hotelul Intercontinental înspre Piaţa Romană.
VEZI ȘI: Proteste în Piaţa Universităţii: oamenii au blocat Bulevardul Magheru
Protestatarii scandează lozinci antiprezidenţiale precum: 'Jos Băsescu', 'Demisia, demisia'.
Manifestanţii poartă pancarde pe care se poate citi: 'Tu nu mă reprezinţi, eu nu te vreau. Conştientizează!', 'Revoltă civilă', 'Jos Băsescu', 'Puşcăriabil - CCR = Băsescu'.
Ieri, în Piaţa Universităţii s-au adunat circa 400 de persoane care au strigat “Demisia” preşedintelui Traian Băsescu. Jandarmii s-au încolonat în zonă, formând un cordon atât pe partea drumului spre Piaţa Română, cât şi spre cea spre Piaţa Unirii.
Protestatarii au blocat, din nou, partea carosabilă de pe Bulevardul Magheru, după ce au rupt gardurile de protecţie. Traficul este oprit în zonă.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui