Marea Britanie e paralizată de greve. Englezii se confruntă cu cele mai mari proteste din ultimii 12 ani
În Marea Britanie au loc, astăzi, cele mai mari proteste din ultimii 12 ani.
Mai multe sindicate și-au coordonat grevele, astfel încât în stradă sunt sute mii de oameni, de la profesori la conductori de tren. Guvernul de la Londra a avertizat populația că va fi o zi dificilă, după cum transmite Rador.
De luni de zile, au loc greve în Marea Britanie, dar niciuna nu a avut amploarea protestelor de astăzi: o jumătate milion de oameni au decis să iasă în stradă, de la profesori de gimnaziu la profesori universitari, funcționari publici, șoferi de autobuz sau conductori de tren.
Este pentru prima dată când au loc proteste de masă ale profesorilor de gimnaziu din Anglia.
Este cea mai mare grevă a dascălilor din 2016 încoace. Principala revendicare a tuturor sindicatelor este legată de salarii. Guvernul oferă angajaților din sistemul public – 5%, sindicatele cer dublu sau chiar mai mult pentru a acoperi rata inflației. În ciuda acestor proteste de masă, până acum guvernul fie a refuzat să negocieze cu sindicatele, fie a avut întrevederi scurte, care nu au dus la niciun rezultat.
Executivul promite însă că va înjumătăți rata inflației, de peste 10%, în acest an. Astăzi sunt din nou în grevă zeci mii de angajați din sistemul feroviar, iar vineri vor fi din nou proteste. Impactul lor asupra sistemului de transport public se va resimți întreaga săptămână. Săptămâna viitoare urmează alte proteste. În 6 februarie va fi cea mai mare grevă din istoria sistemului public de sănătate, când atât angajații Serviciului de salvare, cât și asistentele medicale vor protesta în același timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News