FOTO / Proteste ale dreptei și extremiștilor la Madrid. Manifestanții cer demisia premierului Pedro Sanchez
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în piaţa centrală Cibeles din Madrid.

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în piaţa centrală Cibeles din Madrid împotriva guvernului coaliţiei progresiste a lui Pedro Sanchez, la apelul diverselor asociaţii conservatoare şi susţinuţi de partidele de dreapta şi de extrema dreaptă (PP, Ciudadanos şi Vox), conform Agerpres.

Manifestanţii, mulţi dintre ei având asupra lor drapele ale Spaniei, purtau şi pancarde în care îl acuzau pe şeful guvernului că este "un mincinos" şi susţineau că participă la manifestaţie "în apărarea" Constituţiei.

S-au arătat puțin peste 30.000 de oameni din cei 500.000 anunțați



Potrivit Delegaţiei Guvernului, la protest au asistat 31.000 de persoane, o estimare la ani lumină de cea furnizată de organizatori, care au anunţat 500.000 de participanţi.

Printre manifestanţi se afla şi liderul de extremă dreapta al Vox, Santiago Abascal, care a declarat că oamenii protestează faţă de "cel mai prost guvern din istorie", care "a călcat în picioare Constituţia", "care impune ideologii totalitare şi care vrea să divizeze societatea".

La rândul lor, lideri din eşalonul secund ai Partidului Popular (PP, conservator), care au participat şi ei la proteste, au pledat pentru înlăturarea de la putere a socialistului Pedro Sanchez şi revizuirea politicilor adoptate de acesta.

Nu este primul protest împotriva lui Sanchez



Nu este pentru prima dată când cele trei partide de dreapta şi de extrema dreaptă spaniolă protestează faţă de guvernul lui Sanchez, la putere din iunie 2018.

În ceea ce-l priveşte, Pedro Sanchez, care a asistat sâmbătă la un miting în Valladolid (centru), a declarat că cei care au manifestat la Madrid, pe care i-a numit "nostalgici", îşi doresc "o Spanie uniformă şi, din acest motiv, excluzivă". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel