Sunt în curs de desfăşurare activităţi investigative pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violenţelor, inclusiv din rândul forţelor de ordine, se precizează în comunicat.
Totodată, Parchetul mai anunţă că sâmbătă şi duminică, între orele 9,00 şi 14,00, este program cu publicul la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu, nr. 3 , sector 4, Bucureşti, iar de luni se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte, bulevardul Libertăţii nr. 12, sector 5.
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avertizează asupra pericolului generat de atacurile sistematice, din media, la care sunt supuşi unii procurori care instrumentează dosarele aflate în atenţia opiniei publice. Totodată, reiterează asigurarea efectuării unor anchete imparţiale şi efective pentru aflarea adevărului privind faptele comise, identificarea persoanelor implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale", se menţionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner