Conflictul se întâmplă pe Champs-Elysées, singurul punct sensibil observat la Paris de la începerea unei noi zile de contestare, transmite AFP.
Au avut loc tensiuni între forţele de ordine şi manifestanţi strânşi în apropierea bulevardului Champs-Elysées, devenit epicentrul mobilizării din data de 17 noiembrie. Într-o confruntare tensionată, forţele de ordine, încercuite, fluierate şi uneori lovite cu pietre, au replicat cu gloanţe de cauciuc şi grenade lacrimogene.
Protestatarii au aruncat cu sticle şi cu bucăţi de pavaj în forţele de ordine, însă situaţia era sub control, fără să se mai înregistreze ciocnirile violente din ultimele două sâmbete în acelaşi sector.
Circa 500 de veste galbene se aflau pe bulevardul Champs-Elysées, încadrate de un important dispozitiv de securitate, circulaţia fiind în continuare închisă în zonă.
Această nouă zi de proteste a fost marcată până în prezent de o mobilizare în scădere şi de manifestaţii fără răniţi şi fără pagube materiale, la Paris şi în teritoriu. Autorităţile au anunţat că, la începutul amiezii, în întreaga Franţă participau la proteste 33.500 de manifestanţi, jumătate faţă de numărul înregistrat săptămâna trecută. La Paris, au fost 2.200 de participanţi, faţă de 10.000 înregistraţi săptămâna trecută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă