Potrivit reprezentanţilor companiei, niciun zbor al TAROM nu este afectat în acest moment.
„Am organizat acest protest spontan, cu aproape 100 de angajaţi, din cauză că unul dintre directorii tehnici ai TAROM a anunţat că societatea va trimite un avion la lucrări, la revizii în Bacău”, a spus Curdov.
Acesta a spus că au fost deja discuții cu conducerea companiei și că se confruntă cu mai multe probleme.
„De exemplu cu orele suplimentare, au fost blocate. Fiecare angajat a făcut între 100 şi 1.000 de ore suplimentare, iar firma nu vrea nici să le plătească, nici să ofere zile libere în locul acestora”, a completat el.
Liderul sindical spune că s-a ajuns în această situaţie din cauză că, de-a lungul timpului, a plecat 50% din personalul care se ocupa cu mentenanţa, iar flota companiei s-a redus cu circa 10%.
„Noi funcţionăm pe avarie, iar conducerea a tăiat şi posturile”, a mai spus Curdov.
Flota TAROM are în prezent 23 de aeronave.
Sindicatul tehnic din TAROM reprezintă interesele angajaţilor care se ocupă cu mentenanţa avioanelor și a mai organizat un protest similar în februarie 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!