Data publicării:
UPDATE: Protestul pro-Palestina din Piața Universității s-a încheiat. Ce s-a întâmplat la final
Mai mulți manifestanți s-au strâns în Piața Universității din București în semn de susținere pentru Palestina.
UPDATE 19:30 - Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, la un protest pro-palestinian în Piaţa Universităţii din Bucureşti, fără a se înregistra incidente. Participanţii au fluturat steaguri palestiniene şi au scandat lozinci precum: "Opriţi măcelul", "Jos ocupaţia" sau "Free Palestine".
Ei au precizat că sprijină civilii blocaţi în Fâşia Gaza şi nu organizaţia teroristă Hamas. Accesul la protest s-a făcut printr-un filtru al Jandarmeriei. Au fost prezenţi cetăţeni palestinieni, dar şi cu origini siriene sau turce, conform Agerpres.
Știrea inițială
„Protestatarii au steaguri și pancarte. Vorbim de peste 500 de cetățeni musulmani stabiliți la noi în țară care au ieșit astăzi în stradă. Aceștia sunt revoltați și acuză Israelul de genocid. Măsurile de securitate sunt unele fără precedent, jandarmii au montat garduri, iar protestatarii nu au voie să părăsească această zonă care le-a fost delimitată. Pentru a ajunge acolo sunt însă două filtre de securitate unde lucrătorii Jandarmeriei Capitalei îi verifică în genți și ghiozdane”, a transmis un corespondent pentru România TV.
În semn de solidaritate, Asociația Comunității Palestiniene din România a anunțat organizarea unei adunări publice în Piața Universității, sâmbătă, 21 octombrie, între orele 15.30 – 18.30. Pentru a menține un climat de siguranță în Capitală, Jandarmeria Capitalei va colabora cu alte instituții competente pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților.
Jandarmeria Capitalei îi sfătuiește pe cei care vor lua parte la manifestație, dar și pe ceilalți cetățeni, să fie înțelegători cu măsurile adoptate, să se comporte civilizat, să urmeze indicațiile jandarmilor, să evite orice fel de conflicte și să sesizeze jandarmii cei mai apropiați, dacă văd persoane cu un comportament antisocial. În plus, autoritățile monitorizează amănunțit participanții.
Întreaga lume este acaparată de manifestații pro-Palestina, iar violențele extreme au dus la sute de arestări. În Franța, zeci de manifestanți au fost ridicați de pe străzi, iar peste 200 de oameni au fost arestați în Germania, după ce au provocat incendii și s-au bătut cu oamenii legii. Aceste proteste au un risc crescut de atacuri teroriste, dar în întreaga lume sunt anunțate manifestații de amploare. Demonstrațiile pro-Palestina au fost interzise în mai multe țări europene după ce simpatizanții Hamas s-au infiltrat la proteste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News