Data actualizării:
Data publicării:

Protest polițiști: Nemulțumiri legate de condițiile de muncă și salarii

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp

80% din poliţiştii prezenţi pe stradă sunt expuşi la o moarte violentă în condiţiile în care numai un poliţist din 10 are vestă anti înjunghiere, a declarat miercuri, Zeltea Vasile, preşedintele de birou teritorial al Poliţiei, din cadrul IPJ Constanţa, prezent la pichetarea Ministerului de Interne.

Alegeri prezidentiale 2024

Câteva persoane, membri ai SNPPC pichetează miercuri Ministerul Afacerilor Interne, de la ora 10:00 până la ora 13:00.

„O vestă la 10 oameni, vesta este individuală, nu ştim cum să o distribuim, cui o să dăm veste anti-injunghiere, e o bătaie de joc, mai bine nu le dădeau. Vă dau un exemplu, la mine la secţie colegii au zis `ori toţi, ori niciunul`, eu nu pot să îmi permit să am vestă pe mine şi colegul meu să nu poarte un astfel de obiect de protecţie. Pe scurt, 80% din poliţiştii care sunt pe stradă sunt expuşi la o moarte violentă, de tipul colegului înjunghiat la Suceava. Ultraje sunt peste tot, să ştiţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să mergem după statistică. Dacă vrem să protejăm poliţistul îl protejăm şi punct, adică poliţistul trebuie să aibă confortul psihic că are vesta aceea pe el, iar altfel, şi eu dacă sunt în situaţia de a fi atacat, îmi pot expune anumite părţi ale corpului, pe care le ştiu protejate de această vestă şi îmi pot apăra şi alte părţi ale corpului, care nu pot fi protejate deloc, adică gâtul, de exemplu. Noi ne aşteptăm să ia pentru toţi, dânşii se laudă în comunicate că se vor achiziţiona 70.000 de veste şi veste antiglonţ, au venit cum au venit, probabil de genul `Dă-le acolo, ceva, două, trei şi poate tac şi ei din gură, să nu mai vocifereze`", a spus Zeltea Vasile. 

Coarnă: Oamenii nu mai pot accepta la infinit


La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a spus că problemele cu care se confruntă poliţiştii sunt aceleaşi, anume salarizarea, condiţiile de muncă, precum şi starea precară a parcului auto, Coarnă subliniind că autoturismele din mediul rural trebuiau casate de acum doi ani de zile. 

„Logistica este precară. În mediul rural toate autoturismele trebuiau casate de doi ani de zile, deci tot ce înseamnă autoturism, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Avem autoturisme care efectuează misiuni, fiind uzate tehnic şi moral şi deficitul de personal este de aproape 27-30.000 de funcţii libere în MAI, 20.000 doar la poliţie, avem şi la jandarmi, pompieri, cam acestea ar fi revendicările noastre. Noi nu le vrem pe toate odată, dar cel puţin una dintre ele să se îndrepte, că dacă nu ne aşază în grilă rămânem în aceleaşi disfuncţii salariale şi sigur că sunt frustrări multe, acumulate în sistem, sigur că oamenii nu prea mai pot accepta la infinit", a mai spus sindicalistul. 

Sindicalişti din poliţie, penitenciare şi anatomo-patologie au protestat sâmbătă în faţa Ministerului de Interne, începând cu ora 9:00. După trei ore, aceştia au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde au protestat în faţa Guvernului, până în jurul orei 16:00, fiind nemulţumiţi de salarizare, precum şi de condiţiile de muncă. Potrivit lui Dumitru Coarnă, numărul protestatarilor s-ar fi ridicat la 10.000 de persoane. 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel