Data publicării:

Protest pentru climă în Berna, Elveţia. Zecii de de mii de oameni au ieşit pe străzi

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Louis, Pexels
Fotografie de la Louis, Pexels

Zeci de mii de persoane au protestat pentru "justiţie climatică" în Elveţia.

Alegeri prezidentiale 2024

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă pe străzile capitalei elveţiene Berna pentru a cere o mai bună protecţie a climei şi mai multă "justiţie climatică", cu mai puţin de o lună înainte de alegerile parlamentare din Elveţia, relatează Reuters şi AFP.

"Furia faţă de lipsa de acţiune în materie de politică climatică şi consecinţele devastatoare şi mortale ale crizei climatice a mobilizat grupuri de toate vârstele şi din toate mediile", au indicat, într-un comunicat, organizatorii manifestaţiei reuniţi în cadrul Alianţei Elveţiene pentru Climă.

Manifestanţii cer să înceteze distrugerea mediului şi să fie respectate obiectivele climatice ale Acordului de la Paris. "Fără planetă, fără sănătate", "Justiţie climatică acum!", Opriţi nebunia", se afla înscris pe pancarte. "Economisiţi energie, banii voştri, planeta noastră", a declarat un manifestant.

Potrivit organizatorilor, la manifestaţie au fost 60.000 de persoane, dar poliţia nu a prezentat o estimare.

După ce au demonstrat pe străzile din Berna, manifestanţii au ocupat întreaga piaţă din faţa Palatului Federal, sediul guvernului şi al parlamentului.

Organizatorii au denunţat în special revizuirea legii CO2 propusă de guvern.

Această demonstraţie are loc cu mai puţin de o lună înainte de alegerile parlamentare din 22 octombrie. Clima rămâne una dintre principalele preocupări ale elveţienilor, dar subiectul a ocupat până acum un loc mai puţin central decât la alegerile precedente de acum patru ani, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel