Protest. Omul în alb care ordona jandarmilor: E vară, e cald, aşa am venit efectiv îmbrăcat de acasă
Autor: Vlad Manolache | Publicat pe: 15 aug 2018, 00:06
WhatsApp
Omul în alb care dădea ordine jandarmilor este Daniel Paraschiv, chiar șeful Brigăzii Speciale.

Daniel Paraschiv, chiar șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, a explicat de ce a venit îmbrăcat în alb în seara de zece august, unde a fost filmat în timp ce dădea ordine subalternilor.

"Avem nevoie efectiv de o protecţie" 

"Ca să fii un bun comandant trebuie să ai o perspectivă, să poţi la un moment dat să mergi chiar înspre oameni, să fii vizibil, să poţi să porţi un dialog. În momentul în care m-aş îmbrăca la fel ca oamenii mei, să-mi pun o cagulă, cască de protecţie, în combinezon, aş fi o ţestoasă, n-aş mai fi vizibil. (...) E vară, e cald, aşa am venit efectiv îmbrăcat de acasă. Aveam două posibilităţi. Eu, unul, am mizat că n-o să se întâmple nimic la acest miting, eu n-am venit că vezi Doamne se va tulbura ordinea publică, se va... Dacă aveam o astfel de informaţie sau măcar întrezăream o astfel de atitudine, cred că mă îmbrăcam altfel. Eu, unul, am mers până în ultima secundă că de fapt n-o să fie niciun fel de intervenţie. (...) Eşarfa - s-au folosit gazele lacrimogene, avem nevoie efectiv de o protecţie şi de un fel de batistă mai mare, că nu puteam, să scot şerveţelele din 30 în 30 de secunde", a spus Cătălin Paraschiv. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?