"CNAS îşi exprimă în continuare toată disponibilitatea. Am prelungit programul. Peste 60% dintre contractele de la nivelul ţării sunt semnate în acest moment. Sunt destui (n.r. - medici de familie) care au fost plecaţi şi doresc să semneze acum. Căutăm căi legale (...). Pe de altă parte, având în vedere că ultimele zile de anul trecut cât încă erau în contract au fost liberi - în sensul acesta căutăm o soluţie legală ca să le permitem să semneze şi astăzi. Sunt judeţe care mă sună să mă întrebe - oamenii s-au adunat, îi las să semneze. Vreau să fiu sigur că sunt în interiorul legii şi nu în afară. Pentru că legal prelungirea se poate semna în timpul valabilităţii contractului anterior", a declarat, pentru Agerpres, Laurenţiu Mihai.
Întrebat dacă are în vedere întâlniri cu reprezentanţii medicilor de familie, şeful CNAS a spus că o astfel de întrevedere a fost programată încă de anul trecut.
'Cu siguranţă. Era programată încă de anul trecut o întâlnire în săptămâna începând cu 15 parcă, pentru a găsi soluţii punctuale tehnice pentru partea de SIUI', a precizat acesta. Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei anunţă că îşi vor continua protestul şi nu vor semna actele adiţionale la contractul-cadru cu Casa Naţională de Sănătate, fiind nemulţumiţi de fondurile alocate.
Vicepreşedintele SNMF, Sandra Alexiu Adalgiza, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că mai puţin de jumătate dintre medicii de familie au semnat acte adiţionale cu Casa de Asigurări de Sănătate.
[citeste si]
Într-un comunicat de presă al CNAS, se arată că:
"În același timp, CNAS face toate demersurile care țin de atribuțiile instituției pentru menținerea continuităţii asistenței medicale furnizate asiguraților și solicită medicilor de familie maximă responsabilitate faţă de pacienții pe care-i au în îngrijire.
„Din păcate, unii lideri ai organizațiilor profesionale sugerează că pacienții medicilor de familie – vârstnici cu multiple probleme de sănătate, copii, bolnavi cronici – au fost lăsaţi să sufere din cauza unor revendicări ale acestora, cu toate că au fost rezolvate o mare parte din solicitările care ţin de CNAS, iar finanțarea pentru medicina de familie înregistrează cea mai mare creştere alături de asistenţa medicală pentru specialităţi clinice” – afirmă preşedintele CNAS.
„Am încredere în profesionalismul medicilor de familie și am convingerea că majoritatea acestora nu-și vor uita legământul profesional și datoria față de pacienți.” – concluzionează Laurenţiu Teodor Mihai."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin