Protest la Sebeș împotriva "tăierilor abuzive" din păduri
Un protest din maşini a fost organizat astăzi în Sebeş de A.U.R. împotriva "tăierilor abuzive" din păduri.
Oameni veniţi din întreaga ţară au participat, sâmbătă, la o acţiune în semn de protest pentru a condamna "tăierile abuzive din timpul stării de urgenţă", organizată în municipiul Sebeş, unde funcţionează o fabrică de cherestea şi una care produce plăci de P.A.L., deţinute de companii austriece, scrie Agerpres.
Anterior începerii protestului, reprezentanţii Jandarmeriei i-au adus la cunoştinţă organizatorului, co-preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, că, în condiţiile stării de alertă, orice manifestaţie publică este interzisă.
"Astfel de manifestări sunt interzise, tocmai pentru a asigura protecţia participanţilor, în contextul epidemiei de coronavirus", a transmis reprezentantul Jandarmeriei, care a solicitat respectarea legii, păstrarea distanţei sociale şi a altor măsuri de protecţie.
Acțiune în semn de protest
Copreşedintele AUR, George Simion, a subliniat că este o acţiune în semn de protest, nu un protest.
"Avem tot dreptul legal să fim aici, fiecare va sta în maşina lui, păstrând distanţa între participanţi. Vrem să respectăm legea. (...). Claxonăm şi tragem un semnal puternic de alarmă. (...). Avocaţii noştri au spus că avem toate drepturile constituţionale de a fi aici", a afirmat acesta.
Protestatarii au circulat cu maşinile prin oraş, străbătând străzile principale.
"În timp de pandemie, cât noi am stat în case, s-au tăiat pădurile. Aceste companii austriece beneficiază aici de păduri ieftine şi de guvern ieftin. (...). Este timpul să facem dreptate pentru pădurile noastre", a declarat George Simion.
Acțiuni și în alte orașe
El a spus că astfel de acţiuni vor continua în perioada următoare în oraşe precum Deva, Braşov, Rădăuţi.
Potrivit unui comunicat, în ultimele două luni, Alianţa pentru Unirea Românilor a primit "numeroase informaţii şi semnale de la cetăţeni din toate regiunile României cu privire la tăierile şi transporturile de buşteni disproporţionat de mari comparativ cu perioada anterioară".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News