Data publicării:

Protest la ministerul Muncii. Care sunt revendicările

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste 150 de membri ai Federaţiei Sanitas protestează, miercuri, în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Oamenii sunt nemulţumiţi de efectele OUG 114/2018 şi ale Legii 153/2017 asupra celor care activează în domeniul sănătăţii, asistenţei sociale şi medicinei şcolare, scrie Agerpres.

La protest participă reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas din judeţele Mehedinţi, Argeş, Bistriţa Năsăud, Vâlcea, Galaţi, Constanţa, Mureş, Vaslui, Maramureş, Suceava şi Giurgiu. Aceştia au următoarele mesaje: "Salariul ce l-aţi promis, pentru noi e doar un vis, "Sănătatea valorează mai mult de 30%", "Legea voastră 'unitară' dezbină întreaga ţară", "Voi ne-aţi minţit întrutotul, noi vă pedepsim cu votul".

Mitingul din faţa Ministerului Muncii este a treia acţiune dintr-o serie de proteste programate de liderii Sanitas, ca reacţie la efectele reglementărilor Legii 153/2017 şi ale OUG 114/2018 asupra drepturilor salariale ale membrilor sindicatului. Cu o săptămână în urmă, sindicaliştii din sănătate au pichetat sediul Ministerului Sănătăţii, iar în urmă cu două săptămâni au protestat în faţa Ministerului de Finanţe.

Vezi și: 

Decizie în cazul românului condamnat la moarte în Malaezia

Primul restaurant subacvatic din Europa. Vezi unde se deschide

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel