Mai mulţi colegi au sărit în sărit în ajutorul acesteia. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD pentru a-i acorda primul ajutor asistentei.
Nemulțumiri
La protestul din faţa sediului Prefecturii Iaşi participă peste 200 de membri ai Sindicatului Sanitas de la mai multe spitale din Iaşi. Sindicaliştii din cadrul Sanitas au declanşat o serie de proteste, fiind nemulţumiţi de nivelul veniturilor nete încasate după majorările salariale şi aplicarea unei noi grile de sporuri. Liderul Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu, a declarat că, începând de vineri şi până la sfârşitul săptămânii viitoare, sindicaliştii din sănătate vor picheta, timp de trei ore, Prefectura judeţului Iaşi.
[citeste si]
'Dorim majorarea plafonului de sporuri de peste 30% pentru unităţile sanitare publice şi garantarea plăţii sporurilor la acelaşi nivel pentru toate unităţile sanitare. Cerem, totodată, asigurarea pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar cel puţin a veniturilor salariale plătite în primele două luni ale anului. Prin limitarea sporurilor la 30% sunt sute de angajaţi care înregistrează diminuări de venituri cu 300 - 1.300 de lei', a precizat, joi, Iulian Cozianu, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)