Data actualizării:
Data publicării:

Protest cu peste 5000 de mașini. Trafic BLOCAT în București

Autor: Nicolae Ionescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Transportatorii au anunțat un protest de amploare.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) va relua protestele de stradă, joi, 21 martie, dacă Executivul nu va promova ordonanţa de urgenţă promisă în urmă cu trei săptămâni cu privire la eliminarea pirateriei, informează un comunicat al organizaţiei.

"COTAR cere Guvernului să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece cei care practică pirateria în transporturi, fără licenţă şi fără autorizaţie, nu sunt altceva decât falşi transportatori de persoane", se spune în comunicatul transportatorilor.

Citește și: Programul "Prima mașină", modificări. Noi avantaje pentru români

Trafic blocat în București

 

La protest vor participa transportatori autorizaţi aparţinând membrilor COTAR, însumând peste 5.000 de autovehicule.

"Coloana se va forma din faţa Guvernului, până la Casa Presei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, atât în Bucureşti, cât şi pe drumurile naţionale, de unde vor veni coloane de maşini din toate regiunile. Dacă nici de această dată nu se va rezolva problema semnalată de noi, transportatorii rutieri autorizaţi de persoane, vom organiza un miting de amploare în fiecare săptămână, în perioada următoare, când vom bloca Bucureştiul cu autocare, microbuze şi taxiuri din întreaga ţară', a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

La sfârşitul lunii februarie, COTAR a amânat protestele anunţate pentru data de 28 februarie, în urma întâlnirii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi cu ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, şi a decis să aştepte publicarea proiectului Legii taximetriei pe site-ul Ministerului Dezvoltării, conform promisiunilor primite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel