Data publicării:
PROTEST apicultori. "Oamenilor le-a ajuns cuţitul la os"
Sindicatul Apicultorilor din România ameninţă cu proteste în stradă, dacă autorităţile nu vor lua măsuri pentru rezolvarea situaţiei dificile în care se află sectorul. Principalele nemulţumiri sunt legate de mortalitatea familiilor de albine din cauza utilizării neonicotinoidelor la tratarea culturilor; de modul în care se face controlul mierii din România, dar şi de lipsa subvenţiilor şi a ajutorului de minimis pe anul 2016.
Potrivit unui comunicat al Agrostar, sindicaliştii cer interzicerea folosirii neonicotinoidelor şi obligarea fermierilor să afişeze la loc vizibil substanţele folosite pentru tratarea culturilor, punctând asupra mortalităţii în masă a familiilor de albine.
Nemulţumirile apicultorilor sunt legate şi de Legea Apiculturii, solicitând, totodată, subvenţionarea de la bugetul de stat a fermelor de multiplicare şi selecţie, ajutorul de minimis pentru 2016, viziunea MADR legată de etichetarea, analiza şi controlul mierii din România apicultorii şi debirocratizarea în cazul accesării fondurilor europene. Lista cu toate aceste probleme ale sectorului apicol au fost prezentate luni secretarului de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Botănoiu.
[citeste si]
'Sectorul apicol se confruntă cu probleme deosebite. Nu se mai poate continua aşa. Am ajuns în situaţia ca noi să mâncăm surogat de miere şi mierea noastră să fie vândută în alte ţări. Copiii noştri mănâncă miere cu pesticide. Domnul secretar de stat, Daniel Botănoiu, a fost foarte receptiv la problemele pe care le-am ridicat, dar aşteptăm lucruri concrete. În circa 10 zile vom avea o nouă întâlnire. În funcţie de cum vor decurge lucrurile, cât de repede se vor concretiza propunerile pe care le facem, vom stabili paşii de urmat. Oamenilor le-a ajuns cuţitul la os şi vom ieşi în stradă cu afumătorile şi echipaţi cu halate, cu cizme. Sperăm ca importanţa apiculturii pentru omenire să fie conştientizată de cei care au frâiele agriculturii şi situaţia să se rezolve', a declarat preşedintele Sindicatului Apicultorilor, Dănuţ Puişoru.
În cadrul discuţiilor s-a pus problema creării unui fond la care să participe fiecare fermier cu o sumă pe hectar, pentru susţinerea sectorului apicol şi pentru despăgubiri în caz de mortalitate, având în vedere şi importanţa polenizării, se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News