Data publicării:
Protest al taximetriştilor în Bucureşti
Protest al taximetriştilor în zona Gării de Nord din Bucureşti.
Protest al taximetriştilor în zona Gării de Nord din Bucureşti. Aceştia s-au strâns încă de la primele ore ale dimineţii în zona Gării de Nord, în apropierea Ministerului Transporturilor. Ei solicită modificarea Legii Taximetriei, eliminarea pirateriei precum şi scoaterea de pe piaţă a Uber, Clever Taxi sau Taxify.
„În ultimii ani, piaţa serviciilor destinate populaţiei, este într-o permanentă schimbare ca urmare a dezvoltării tehnicii şi tehnologiilor moderne, fiind în creştere utilizarea programelor de software, a aplicaţiilor web sau a aplicaţiilor mobile, în scopul satisfacerii nevoilor zilnice, este necesar ca şi piaţa serviciilor de taxi să fie adaptată noilor cerinţe. Însă, prevederile actuale privind activitatea de dispecerat taxi permit prestarea în fapt, a acestei activităţi fără autorizaţiile prevăzute de lege, fiind dezvoltate aplicaţiile taxi, care funcţionează întocmai ca nişte dispecerate taxi. Datorită acestor aplicaţii taxi, concurenţa pe această piaţă este denaturată prin comercializarea acestor aplicaţii taxi, fără acordul transportatorilor autorizaţi de taxi şi/sau a dispeceratelor de taxi", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News