Data publicării:
PROTEST al românilor în diaspora. DECIZIA care i-a scos în stradă pe un ger cumplit-FOTO
Protest al românilor din diaspora!
Evenimentul a avut loc în Statele Unite, la biserica Sfântul Nicolae, pe data de 8 ianuarie la ora 12.30. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea pentru că preotul lor Gheoghe Cârstea a fost suspendat și se pare că este forțat, de Arhiepiscopul Nathaniel Popp, să se pensioneze.
"Biserica Sfântul Nicolae a fost construită de noi, membrii și credincioșii bisericii, împreună cu părintele Gheorghe Cârstea care este duhovicul nostru de 20 de ani", a povestit Laura Domasneanu, unul din reprezentanții bisericii Sfântul Nicolae care ne-a transmis mai multe fotografii pe site-ul redacției DC News.
Conform spuselor sale, credincioșii doresc trecerea bisericii de la OCA (Orthodox Church of America) la biserica mamă din România (BOR), astfel încât românii din diaspora americană să fie afiliați cu Patriarhia Română.
De altfel, Laura Domasneanu a spus că rezultatul acțiunilor lui Nathaniel Popp, din ultima vreme, va duce la un fapt nedorit: noua generație și-ar putea pierde credința în Dumnezeu și legătura cu tradițiile românești și cultura.
Protest pe un ger cumplit
[citeste si]
"Membrii consiliului parohial au avut o ședință extraordinară unde au votat în unanimitate repunerea în drepturi (simbolic deocamdată) a preotului și dezafilierea de la OCA (Orthodox Church of America). Scrisoare oficială va fi trimisă la Arhiepiscopul Nathaniel Popp cu aceste decizii. În același timp, încercăm să vedem dacă Patriarhia Română dorește ca biserica din America să fie unită în final cu biserica mamă (BOR)", ne-a spus Laura Domasneanu în exclusivitate.
În prima fotografie de mai jos îi vedeți pe enoriași rugându-se înainte de protestul unde au înconjurat biserica și au stat la o temperatură de -25 de grade pentru a-și arăta nemulțumirea. Urmează să vedem care va fi rezolvarea în acest caz.
Sursa foto: DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News