Data publicării:
Protest 20 ianuarie. IEȘIRE METROU Universitate, BLOCATĂ
Dacă mergeți la protest, sâmbătă seară, trebuie să știți că, la această oră, a fost închisă ieșirea de la metrou Universitate.
Precizăm că celelalte ieșiri sunt deschise. Jandarmii au decis să îi verifice pe oamenii care mergeau la protest pentru că asupra unora s-ar fi găsit obiecte periculoase. În realitate, erau două șurubelnițe. Pe scări, la ieșirea dinspre metroul Universității, erau foarte multe persoane.
Câteva mii de oameni protestează sâmbătă seara în Piaţa Universităţii împotriva modificării legilor justiţiei.
Protestatarii s-au adunat atât de o parte cât şi de cealaltă a Pieţei Universităţii, la fântână, dar şi în faţa Teatrului Naţional. Zona protestului este delimitată cu garduri de protecţie, iar circulaţia rutieră nu a fost afectată de manifestare.
Protestatarii strigă, printre altele, "Justiţie, nu corupţie" şi "Hoţii".
[citeste si]
De asemenea, unii dintre ei fluieră, suflă în vuvuzele şi bat în tobe ori flutură steagul tricolor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News