Data actualizării:
Data publicării:

Protest 10 august. Coincidență legată de Antena 3: Jurnaliștii au ieșit în stradă

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Oana Zamfir
Oana Zamfir

Vineri, 10 august 2018, are loc un protest în Piața Victoriei la care participă românii din țară, dar și din diaspora. 

Puțini însă își mai amintesc ce eveniment avea loc în urmă cu fix patru ani. În 2014, am participat la plimbarea Antena 3 unde au venit jurnaliști, telespectatori și alți oameni care luptau, încă de atunci, împotriva abuzurilor din justiție. Erau acolo pentru a-și arăta solidaritatea. Pe 8 august 2014, Dan Voiculescu fusese condamnat. Și, ca o coincidență stranie, judecătorul Stan Mustață, din dosarul său, a murit tot pe 8 august anul acesta. Astăzi, Dan Voiculescu a transmis un mesaj vizavi de ce i s-a întâmplat acum patru ani:

”S-au împlinit patru ani de la un fapt odios. Lăsând la o parte persoana mea și durerea din familia mea, ceea ce regret cel mai mult este faptul că pentru a ajunge la mine, zece persoane, respectiv zece familii au avut de suferit. Le cer iertare și pe această cale.

În perspectivă, dacă aș fi pus din nou în situația de a alege între servilism și lupta cu abuzurile, aș alege tot demnitatea, onoarea și curajul. Sper ca noua generație să înțeleagă lupta mea pentru dreptate și sper ca astfel de crime să nu se mai întâmple”.

În rândurile de mai jos, redau un articol pe care l-am redactat în urmă cu patru ani despre plimbarea Antena 3:

"A fost o plimbare demnă de Cartea Recordurilor", spunea un tânăr în vârstă de 20 de ani care a ieșit pe stradă duminică, la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, pentru a-i susține pe jurnaliștii de la Antena 3.

Mii de oameni au ieșit să se plimbe alături de ziariștii pe care îi urmăresc zi de zi la televizor. Cu mic, cu mare, cu tricolorul aproape, cu pancarte pe care scriau mesaje emoționante, românii au venit să-și exprime solidaritatea față de postul de televiziune Antena 3. Și nu doar atât. Mulți își strigau durerea față de ceea ce înseamnă regimul Traian Băsescu.

Oameni de toate vârstele, unii în cărucior cu rotile și cu ochii în lacrimi, i-au încurajat pe jurnaliști să meargă mai departe, să nu  se oprească din meseria pe care o fac și să spună mereu adevărul.

În imaginile surprinse de DC News, veți putea simți măcar puțin din atmosfera de prietenie care a fost duminică, în zona Palatului Cotroceni. Îi veți vedea pe cei mai iubiți jurnaliști printre care amintim Dana Grecu, Oana Zamfir, Răzvan Dumitrescu, Mircea Badea, Felix Rache ascultând problemele oamenilor. Pentru ceea ce a făcut Antena 3 pentru ei, fiecare în parte a venit și i-a îmbrățișat.

Mai mult decât atât, la capitolul apariții neașteptate... veți vedea și un cățel care a fost îmbrăcat de stăpâna sa cu un tricou mai mult decât sugestiv: "ȘI EU MĂ UIT LA ANTENA 3".

Ce-au spus jurnaliștii Antena 3

Din mijlocul susţinătorilor postului de televiziune Antena 3, realizatorul "Subiectiv", Răzvan Dumitrescu, le-a mulţumit românilor că "au ieşit să se plimbe cu noi" în zona Palatului Cotroceni.

"Se pare că nu suntem singuri. Mulţi oameni vor să se plimbe. Ce se întâmplă astăzi aici este un fenomen şi dacă cei care au responsabilitate în această ţară nu înţeleg despre ce e vorba, înseamnă că se află într-o mare eroare", este mesajul pe care a vrut să îl transmită Mihai Gâdea, directorul Antena 3, prezent la plimbarea de la Palatul Cotroceni.

"Văd, încă există oameni care jubilează pentru ceea ce s-a întâmplat zilele acestea. Acum este vorba despre noi, despre un abuz groaznic împotriva Antenei 3", a afirmat jurnalistul Adrian Ursu, prezent la plimbarea de duminică din zona Palatului Cotroceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel