Data publicării:

Protest, 10 august. Raeţchi către Carmen Dan: Publicaţi chiar azi documentele

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de apărare, i-a solicitat, miercuri, ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, să prezinte public raportul nesecret privind "represiunea" din 10 august 2018.

"Doamna Carmen Dan, dacă dosarul din 10 august chiar a fost desecretizat şi nu încercaţi să păcăliţi din nou opinia publică, publicaţi chiar azi documentele pe site-ul ministerului. Am citit cu surprindere afirmaţiile dumneavoastră conform cărora toate documentele privind represiunea din 10 august sunt desecretizate. Dacă acest lucru este adevărat, de ce nu le-aţi prezentat public, aşa cum aţi promis imediat după agresiunile jandarmilor din vara anului trecut? De ce nu avem până acum o conferinţă de presă pe acest subiect? Susţineţi că 'absolut toate documentele sunt desecretizate şi puse la dispoziţia atât a Parchetului General, cât şi a celor două comisii şi asta se întâmplă încă de la sfârşitul lunii ianuarie', dar acest lucru este o minciună, documentele fiind puse la dispoziţia comisiilor parlamentare într-un regim secretizat", susține Ovidiu Raeţchi, deputat PNL.

El i-a solicitat ministrului să pună la dispoziţia publicului raportul referitor la evenimentele din 10 august 2018.

"Dacă lucrurile stau altfel, vă solicit doamna Dan să publicaţi chiar astăzi pe site-ul Ministerului de Interne şi prin intermediul unui comunicat de presă raportul nesecret privind represiunea din 10 august. Îi rog şi pe jurnalişti ca, în baza dispoziţiilor legale privind documentele publice, să vă solicite dosarul 10 august. Este important ca opinia publică să afle cine sunt cei responsabili pentru abuzurile şi violenţele Jandarmeriei îndreptate împotriva protestatarilor paşnici. Încetaţi să tergiversaţi aflarea adevărului şi să îi protejaţi pe cei responsabili pentru represiunea de pe 10 august 2018", a declarat deputatul PNL.

Vezi și: 

Teodorovici, candidatură prezidențiale! Declarațiile zilei

Neversea. A fost anunțat al doilea "val" de artiști

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel