Proteinele din alge pot reda vederea. Tratament revoluționar pentru un pacient orb
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Pixabay / Pacient orb
Pixabay / Pacient orb
Un pacient orb din Franța a primit un tratament revoluționar care i-a redat parțial vederea. 

Proteinele din alge au redat parțial vederea unei persoane oarbe, relatează BBC. Proteinele sensibile la lumină, descoperite inițial în algele marine, au fost extrase și administrate unui pacient, într-un tratament numit optogenetică, care presupune folosirea proteinelor pentru controlarea celulelor din spatele ochiului. Tratamentul a început să dea roade în momentul în care persoana căruia i s-a administrat a început să vadă zebra unei treceri de pietoni. Același pacient și-a recăpătat abilitatea de a pune mâna pe lucruri care se află în fața sa și poate număra pe un abac. 

Identitatea pacientului a rămas secretă, tot ce se cunoaște fiind faptul că locuiește în Franța, iar tratamentul a fost efectuat în Paris. Persoana în cauză suferea de retinită pigmentoasă, ceea ce determina ca celulele sensibile la lumină de pe retină să moară. Diagnosticul a fost pus în urmă cu 40 de ani. Boala afectează mai mult de 2 milioane de oameni la nivel global și deși orbirea completă este un efect rar, bărbatul a fost nevăzător pentru ultimele 2 decenii. 

Un nou tip de tratament

Optogenetica este un domeniu nou în medicina clasică, folosind lumina pentru a controla cât mai precis activitatea celulelor din creier. Oamenii de știință au reușit să redea vederea unui dintre ochii pacientului. Proteinele din alge se numesc channelrhodopsins și își schimbă comportamentul în funcție de lumina primită, microbii folosindu-se de acestea pentru a migra spre sursa de lumină. 

Primul pas în tratament a fost terapia genelor, astfel încât informațiile genetice despre producerea rodopsinei au fost extrase din alge și au fost puse în țesutul viu din spatele ochiului, care a supraviețuit bolii și în retina care a putut fi salvată. Atunci când celulele tratate au fost expuse la lumină, trimiteau semnale electrice către creier. 

Cu toate acestea, ochiul a reacționat doar la lumină colorată, astfel că pacientului i-au fost puși o pereche de ochelari care proiectau imagini video capturate din realitatea și transpuse special într-o versiune care să fi percepută de ochiul tratat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel