Protecţia datelor cu caracter personal: SCHIMBARE pe Facebook
Facebook se pregăteşte pentru intrarea în vigoare a noii legi europene privind protecţia datelor cu caracter personal.
Compania Facebook lansează luni o campanie de informare pentru numeroşii săi utilizatori europeni referitoare la gestiunea datelor personale, în perspectiva intrării în vigoare a noii legi europene privind protecţia online a vieţii private, informează AFP.
Reţeaua de socializare, criticată frecvent pentru felul în care foloseşte datele utilizatorilor, a comunicat pentru AFP că a pus la punct, la sediul său social european de la Dublin, o echipă amplă, formată din experţi, designeri şi jurişti, pentru a se pregăti pentru intrarea în vigoare a acestei legi.
Regulamentul General privind Protecţia Datelor (RGPD), o reglementare europeană care se va aplica din 25 mai, are la bază dreptul fundamental al oricărei persoane aflate pe teritoriul european la protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal. RGPD este o mică revoluţie pentru companii, administraţii, asociaţii, partide politice, precum şi subcontractanţi, care vor trebui să nu colecteze decât datele necesare, să le păstreze doar timpul necesar şi să se asigure că au consimţământul informat al celor în cauză, care au dreptul de control asupra utilizării acestora.
[citeste si]
O singură pagină cu date personale
În cadrul acestei campanii, reţeaua de socializare îi invită pe utilizatorii europeni să verifice opţiunile de protecţie a vieţii private pe pagina personală. De asemenea, platforma va centraliza anul acesta toate setările referitoare la viaţa privată pe o pagină pe care utilizatorii o vor putea accesa cu uşurinţă.
Cu această ocazie, reţeaua de socializare americană şi-a făcut publice cele şapte principii referitoare la viaţa privată, pe care nu le-a mai dezvăluit anterior. Suntem foarte transparenţi, iar voi sunteţi proprietarii informaţiilor pe care le postaţi pe pagina de Facebook şi puteţi să le ştergeţi, se subliniază în aceste principii.
Potrivit RGPD, societăţile deţinătoare de date vor fi responsabile de informaţiile private pe care le colectează, cărora trebuie să le acorde protecţie, şi vor fi obligate să anunţe rapid autoritatea competentă în caz de pierdere, furt sau de divulgare, fiind pasibile de amenzi care pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri la nivel mondial a societăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News