'Astăzi şi ieri (luni şi marţi - n.r.), la Paris, am avut discuţii politice consistente cu preşedintele Emmanuel Macron, cu premierul (francez - n.r.) Edouard Philippe, dar şi cu liderul En Marche (partidul înfiinţat de Macron - n.r.), Stanislas Guerini. Aceasta a fost prima dintr-o serie de întâlniri cu liderii de stat şi de guvern şi cu liderii politici care fac parte din grupul politic Renew Europe cu care voi avea discuţii în următoarele săptămâni', a postat Cioloş pe contul său de Facebook.
'Cu preşedintele Macron am discutat azi (marţi - n.r.) priorităţile politice ale grupului, iniţiativa organizării unui summit Renew în această toamnă, dar şi despre comisarii propuşi să facă parte din echipa Von der Leyen şi audierile acestora în Parlamentul European', a adăugat fostul premier român.
El a mai spus că, în privinţa comisarilor nominalizaţi, 'nu am dat şi nu dau niciun cec în alb nimănui'. 'Ca să fie clar şi pentru cei care încă mai au dubii, în privinţa comisarilor nominalizaţi nu am dat şi nu dau niciun cec în alb nimănui. Reînnoim Europa este un grup bazat pe integritate, principii, valori şi angajament proeuropean. Evaluarea tuturor comisarilor desemnaţi, inclusiv a celor aparţinând Grupului Renew Europe, pe care îl conduc, va avea la bază trei criterii fundamentale: angajamentul faţă de valorile europene, integritatea şi posibilele conflicte de interese, competenţa şi viziunea în privinţa portofoliilor pe care le vor conduce', a mai precizat el.
'Aceste criterii vor fi aplicate în aceeaşi măsură tuturor candidaţilor, indiferent dacă fac parte din familia noastră politică sau nu şi indiferent de statul membru care i-a propus', şi-a încheiat Cioloş postarea, însoţită de o fotografie în care apare alături de Macron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai