Proprietarul Steam, Valve, dat în judecată din cauza comisionului de 30%, la fel ca Apple
La doar două zile înainte ca compania Apple să fie obligată să justifice taxa App Store de 30% și la două zile după ce Microsoft a redus la 12% comisionul magazinului de aplicații pentru PC, Valve va fi dată în judecată pentru taxa prea mare și practici anti-concurență pe platforma Steam.
„Valve își abuzează puterea de piață pentru a se asigura că publicațiile de jocuri video nu au altă opțiune decât să-și comercializeze titlurile prin Steam, unde cad victimă comisionului de 30%”, a transmis creatorul Humble Bundle, Wolfire Games, într-o plângere depusă marți, potrivit The Verge.
La fel ca în cazul Epic vs. Apple, noul proces spune că deținătorul unei platforme folosește practic un monopol pentru a domina și taxa o cu totul altă industrie care ar putea prospera și produce prețuri mai bune pentru consumatori dacă Apple sau Valve n-ar mai avea o mână de fier. Chiar dacă procesele vor rezulta sau nu în condamnări și somări, este clar că nimeni nu mai suportă comisioanele grase pe care le percep deținătorii magazinelor de aplicații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News