Data publicării:

Propagandă stângistă în media de Dreapta. Adevărul despre forajele din Marea Neagră

Autor: Ion Voicu, ionvoicu
WhatsApp
deep-water-champion
deep-water-champion

Mitul străinilor care ne fură țara a fost scos de la naftalină de presa de afaceri. Un articol dintr-un ziar de bussines a făcut turul mass media românești, plecând de la o teză populistă, specifică propagandei de stânga. Știrea, în sine, este corectă, dar interpretarea pe care o dă un consultant citat de publicație orientează publicul în stilul ziarelor Dimineața sau Azi, din anii 90.

Astfel, ExxonMobil şi Petrom au atribuit de la începutul lucrărilor la mare adâncime în Marea Neagră contracte în valoare de 850 de milioane de dolari. Circa 70% din această valoare a intrat în conturile unor companii din Texas, cartierul central al ExxonMobil, în timp ce o singură companie din România a reuşit să-şi adjudece un contract. Consultantul Dumitru Chisăliță susține, în articol, că nu există în România o preocupare pentru a păstra banii în țară. El dă exemplu Bulgaria, unde în urma unor gentlemen’s agreements, firme cum ar fi Chevron au acceptat ca 4 din 6 angajați să fie bulgari, iar 60% din lucrări să fie realizate de companii locale.

Adevărul despre forajele din Marea Neagră

Forajele pe care le-au efectuat Petrom și Exxon au rol de explorare la mare adâncime. Practic, s-au forat 2000 de metri, pornind de la o adâncime de 1000 de metri sub nivelul mării. Principalele foraje s-au executat în zona Domino -1, situată în blocul Neptun, la 170 kilometri de ţărm. Pentru lucrările extrem de periculoase și complexe a fost folosit vasul ultramodern Deepwater Champion. S-au făcut și achiziții de date seismice, pentru a stabili exact locul în care se vor realiza  forajele de exploatare. Tehnologia care face posibile forajele off shore de mare adâncime nu este folositîă decât în Golful Mexic și în Marea Nordului, nefiind accesibilă decât unor companii care operează în cele două zone amintite. În România nu s-au făcut foraje decât la 200-300 de metri sub nivelul mării și nu există expertiză locală pentru operațiuni la 1000-2000 de metri. Operațiunile pentru care există experiență în România au fost achiziționate de pe piața  locală.

Adevărul despre patriotismul concernelor multinaționale

Companiile multinaționale vor să facă profit, nu acționează din patriotism, ne-a declarat analistul Ionel Blănculescu. De aceea, multe din marile firme americane și-au mutat producția în țări unde mâna de lucru era mai ieftină, chiar dacă asta a însemnat o lovitură pentru SUA. Invers, mulți manageri din Europa de Est au fost promovați, ca directori regionali sau chiar pe toată Europa, fiindcă pretențiile lor salariale sunt mai mici decât ale celor din Vest. Renault integrează cea mai mare parte a producției Dacia în România, fiindcă există capacitate tehnologică și prețurile sunt mai bune. Nu e nevoie de nicun gentlemen’s agreement, piața impune folosirea forței de lucru din țară. Este absurd să crezi că vor aduce personal din Texas, odată ce avem petroliști care locuiesc în România, nu necesită o primă de relocare și au salariile mult mai mici, a spus Blănculescu.

De altfel, în Bulgaria, pe care o invocă analistul Chisăliță, Chevron nici nu mai operează, așa că eventualul gentlemen’s agreement a avut un efect egal cu zero.

Perspectivele proiectului Petro-Exxon

În cazul în care va începe exploatarea zăcământului de gaze din Marea Neagră, ar putea fi asigurat consumul României timp de 6 ani. Până acum, gigantul american și petrom au invesitit aproape 1 miliard de euro doar pentru explorări.  Pe măsură ce se dezvoltă proiectul de exploatare,  se va dezvolta și piața locală de servicii. Deja, câteva mari companii multinaționale au venit în Romania, pentru a participa la astfel de proiecte. Este vorba despre Baker Hughes International, Weatherford International, Halliburton (care și-a deschis un punct regional de lucru, la Ploiești), la fel ca firma Schlumberger. În perimetrul Midia Deep, Petrom efetuează lucrări de explorare în parteneriat cu o altă mare companie românească, Romgaz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel