Promovarea literaturii române la Târgul de carte de la Madrid
Cel mai dinamic și așteptat târg de carte din Spania își deschide porțile în perioada 26 mai-11 iunie 2017, în parcul Retiro.
Cel mai dinamic și așteptat târg de carte din Spania își deschide porțile în perioada 26 mai-11 iunie 2017, în parcul Retiro. În fiecare an, literatura este protagonista lunii mai, iar târgul de carte din parcul Retiro este cel mai prielnic moment de a da vizibilitate literaturii române. Profitând de cadrul natural, de situarea parcului în centrul capitalei spaniole și de faptul că fiecarea ediție este inaugurată de un membru al familiei regale, mii de persoane se plimbă pe aleea principală a parcului unde, peste 450 de expozanți, librării, edituri, instituţii care se dedică editării, distribuţiei şi vânzării de carte, prezintă o ofertă impresionantă de carte.
Ajuns la cea de-a 76-a ediție, târgul este unul dintre evenimentele cultural cele mai importante ale Madridului încă din 1933, atrăgând sute de mii de vizitatori. Târgul de carte este organizat de Asociația Librarilor din Madrid, Asociația editorilor din Madrid și Federația Asociațiilor Naționale de distribuție de carte (FANDE), în colaborare cu Primăria Madridului și Ministerul Educației, Culturii și Sportului din Spania.
Țara invitată de anul acesta este Portugalia, care își va prezenta cultura în activități relaționate cu literatura, filmul și muzica. Filosoful, eseistul și intelectualul portughez Eduardo Lourenço va deschide programul activităților din cadrul Târgului cu o conferință care va inaugura pavilionul central de activități în data de 26 mai.
Târgul este dedicat cărților în limba spaniolă, dar, ținând cont de numărul mare de rezidenți români din Spania și de cererea de carte în limba română, în ultimile trei ediții, Institutul Cultural Român și Centrul Național al Cărții, organizatorii standului românesc din cadrul târgului, au putut oferi spre vânzare și titluri în limba română.
Profitand de atenția publicului dedicată lecturii, Institutul Cultural Român va organiza și evenimente conexe târgului pentru a da o mai mare vizibilitate literaturii și autorilor români. În data de 3 iunie, în pavilionul central al târgului, va avea loc lansarea cărții “Mil y una muertes”, volum de poezie semnat de Corina Oproae și publicat de editura Garua Libros în 2016, iar în data de 7 iunie cei mai mici dintre cititori vor putea participa la o lectură dramatizată după povestea „Ziua în care a fugit somnul"/ "El día que huyó el sueño" de Victoria Pătrașcu, susținută de actorul spaniol Ramiro Melgar.
Corina Oproae este scriitoare, traducătoare şi profesoară de limbi străine, iar din 1998 locuieşte în Spania, Catalonia. Este licenţiată în filologie, engleză şi spaniolă, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca şi are un Master în Studii literare americane la aceeași universitate.
De asemenea, are un doctorat în traducerea limbilor străine de la Universitatea Pompeu Fabra. Alături de Xavier Montoliu Pauli, este co-traducătoarea antologiei „Poemele luminii” /„Per entre els dies - Antologia poética” de Marin Sorescu (Editura Leonardo Muntaner, Palma de Mallorca, 2013), care a câștigat premiul „Rafel Jaume” (2013), pentru cea mai bună traducere a unui volum de poezii în catalană. În 2015 a fost publicat în catalană volumul „La meva pàtria A4” de Ana Blandiana, în traducerea Corinei Oproae, iar anul acesta a fost editat şi volumul „Spaima de literatură”, selecție şi traducere în limba catalană realizate de Corina Oproae şi publicat de Cafè Central în colaborare cu Edicions Adia. Volumul “Mil y una muertes” este scris direct în spaniolă, fiind prima carte publicată de Corina Oproae în Spania, în calitate de autor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News