
Profesorul Ioan Iacob, preşedinte al Fundaţiei Culturale "Hesperus", a declarat că ideea proiectului a plecat de la un concept al prof. univ. dr. George Munteanu, care vorbea de o "triadă precursoare Poe-Baudelaire-Eminescu".
"Pregătind teza de doctorat 'Arc poet transatlantic: Mihai Eminescu - Edgar Allan Poe', care a fost publicată în colecţia eminesciană a Editurii Junimea, am întâlnit referiri şi la Poe şi Novalis, în mintea mea s-a născut această idee pornind de la acel concept al profesorului George Munteanu, şi anume să se nască un proiect transatlantic 'Eminescu-Poe' de la aceşti mari precursori ai liricii moderne: Poe, Baudelaire, Novalis, Eminescu", a mărturisit prof. Ioan Iacob.
Citește și: DIETĂ: Secretul alimentar, cele mai mari greșeli. Plan de alimentație
Schimb de experiență pe trei domenii
El a precizat că proiectul îşi propune un schimb transatlantic de experienţă pe trei domenii: poezie - cultură, literatură, muzică, artă plastică; media - fotografii, filme, înregistrări audio, realizări multimedia; şi suport pentru copiii cu dizabilităţi şi pentru copiii talentaţi.
Potrivit iniţiatorului, proiectul prevede, pe lângă manifestările specifice din primele două domenii, şi organizarea unor evenimente caritabile, pentru strângerea de fonduri destinate copiilor cu dizabilităţi şi a celor talentaţi, dar care nu dispun de mijloace financiare.
Ioan Iacob a adăugat că se intenţionează realizarea în timp a unor "centre de cercetare şi excelenţă", care se vor numi 'Eminescu în România', 'Baudelaire în Franţa', 'Novalis în Germania' şi 'Poe în Statele Unite', fiecare urmând să aibă şi centre dedicate celorlalţi mari precursori.
Citește și: Toader, în direct, la Digi24: Încălcare pe față a legii, sfidătoare!
În ce țări va mai avea loc lansarea proiectului
Potrivit acestuia, lansarea proiectului are loc în România şi va continua "în Franţa şi Germania, datorită lui Baudeliare şi Novalis, şi se va finaliza în Statele Unite, datorită lui Poe. Dar, după aceea, va reveni în România, datorită lui Eminescu".
Seara s-a încheiat cu un recital Maia Morgenstern, care a recitat poezii din Mihai Eminescu şi Edgar Allan Poe.
Proiectul este realizat de Fundaţia Culturală "Hesperus", în colaborare cu MCP Press din Germania, "Mangalia News" şi canalul de televiziune "Arca TV" din Houston, Texas, Statele Unite ale Americii.
La eveniment au fost prezenţi Mihail Georgevici (MCP Press), dr. Sorin Marcel Colesniuc (director general al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa), prof. univ. dr. Dorin Popescu (preşedintele Asociaţiei "Casa Mării Negre" Constanţa), dr. Rusalin Işfănoni, dr. Ileana Tipuriţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- Vecinii lui Călin Donca, detalii stânjenitoare despre „milionarul de carton“ / „Trăiește în casă și cu amanta și cu soția“
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Casa Verde Fotovoltaice, blocat. Chirieac către Neculaescu: Dacă primiți termen în aprilie la anul? Ce faceți cu România?
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă
- Oana Zăvoranu și Alex Ashraf divorțează, după șapte ani de căsnicie: "Sunt, în sfârșit, o femeie liberă care are de unde alege"