Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Proiectul "Olimpici în Mangement", șansă unică pentru studenții din România de a-și asigura viitorul

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Institutul KAIZEN ®  România, împreună cu Asociația KAIZEN Manager Club, au inițiat un proiect extrem de îndrăzneț, în cadrul căruia vor sprijini și vor oferi unui număr de zece tineri studenți șansa de a avea un viitor în România.

Alegeri prezidentiale 2024

Proiectul lansat de Institutul KAIZEN® România, Grupul Cristim și Asociația KAIZEN Manager Club se numește "Olimpici în Management" și urmărește dezvoltarea tinerilor manageri, competenți profesional și cu caracter puternic, pentru a avea un viitor în România și care să ofere, la rândul lor, un viitor României.

În cadrul proiectului, vor fi selectați zece studenți performanți și compatibili cu profilul liderului KAIZEN. Pe baza rezultatelor, aceștia vor fi susținuți până la finalizarea studiilor, după care se vor putea angaja într-una din companiile sponsor, membre ale Asociației KAIZEN Manager Club.

Din Asociația KAIZEN Manager Club fac parte nu mai puțin de 22 de companii, astfel că posibilitățile de angajare ale celor zece studenți bursieri vor fi extrem de variate. Iată câteva companii membre al Asociației KAIZEN Manager Club: Assa Abloy România, Grupul Cristim, Johnson Controls, Supremia Grup, Stabilus România, Sunimprof Rottaprint, Leman Industrie.

Citește și: Rezultate remarcabile obținute de o multinațională în România

Profilul "liderului KAIZEN"

Pentru a putea fi selectați în cadrul proiectului "Olimpici în Management", studenții trebuie, în primul rând, să fie compatibili cu "Profilul liderului KAIZEN". Mai exact, trebuie să fie:

- oameni muncitori, răbdători, conștienți că prin efort perseverent și străduință pot avea succes;

- oameni inovativi, curioși, dornici să învețe și să împărtășească cu ceilalți;

- energici, curajoși, ambițioși, gata să-și asume riscuri și dornici de experiențe noi; consideră că "au dreptul să fie mai buni decât alții și chiar decât ei înșiși";

Cei nerăbdători, amatori de câștiguri rapide, eventual ușoare, "Nu sunt KAIZEN!"

Procedura de selecție a celor zece tineri studenți

Cei zece studenți care vor face parte din proiectul "Olimpici în Management" vor trece prin două etape:

1. Preselecția: - va consta în turnee de studii efectuate în trei companii membre KAIZEN Manager Club, cu evaluarea feedback-ului individual, după fiecare turneu.

2. Selecția: - studenții selecționați vor primi o temă de proiect referitoare la Sistemul de Management KAIZEN și vor susține proiectul în fața unei comisii de examinare.

Cei care vor realiza și vor prezenta cele mai bune zece proiecte vor deveni studenți bursieri ai proiectului "Olimpici în Management" și vor primi un program de instruire special în cadrul "KAIZEN Academy". La sfârșitul acestui program, în urma unei evaluări finale, vor avea asigurat un loc de muncă într-una din companiile membre ale Asociației KAIZEN Manager Club.

Vezi și: Un director prezintă secretul pentru creșterea productivității

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel