Proiectul de lege privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, adoptat de Camera Deputaţilor
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că, până la 30 iunie 2022, vor fi elaborate hărţile strategice de zgomot, iar până la 18 iulie 2023 vor fi realizate planurile de acţiune destinate gestionării zgomotului şi efectelor acestuia.
Proiectul de lege privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant a fost adoptat cu 259 voturi pentru. Acesta are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal referitor la evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, fiind transpuse mai multe directive europene în domeniu. Conform prevederilor adoptate, până la data de 30 iunie 2022 se elaborează hărţile strategice de zgomot şi se aprobă datele aferente acestora, care prezintă situaţia anului calendaristic precedent, pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile principale. Hărţile strategice de zgomot prevăzute la art. 15 se refac şi, dacă este cazul, se revizuiesc, cel puţin la fiecare 5 ani de la data de 30 iunie 2022.
De asemenea, până la data de 18 iulie 2023 se elaborează planurile de acţiune destinate gestionării zgomotului şi a efectelor acestuia, incluzând măsuri de reducere a zgomotului, dacă este necesar, iar aceste planuri de acţiune se reevaluează şi, dacă este cazul, se revizuiesc, atunci când se produc modificări importante care afectează situaţia existentă privind nivelul zgomotului şi, cel puţin la fiecare 5 ani de la această dată, pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile principale.
Autorităţile administraţiei publice locale realizează cartarea zgomotului şi elaborează hărţile strategice de zgomot şi planurile de acţiune şi creează baza de date geospaţială necesară realizării hărţilor strategice de zgomot, potrivit prevederilor legii, pentru: traficul rutier şi de tramvaie de pe drumurile din interiorul aglomerărilor; drumurile naţionale, drumurile judeţene sau comunale care au un trafic mai mare de trei milioane de treceri de vehicule pe an; amplasamentele unde se desfăşoară activităţi industriale în interiorul aglomerărilor sau cele din exteriorul aglomerărilor, dacă activitatea acestora influenţează nivelurile de zgomot din interiorul aglomerărilor.
Operatorii economici care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, aeroportuare şi portuare, după caz, realizează cartarea zgomotului şi elaborează hărţile strategice de zgomot şi planurile de acţiune pentru: traficul rutier desfăşurat pe drumurile principale, care se află în administrarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA şi care au un trafic mai mare de trei milioane de treceri de vehicule pe an; traficul feroviar desfăşurat pe căile ferate care se află în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate 'CFR' SA; traficul aerian desfăşurat pe aeroporturile principale; traficul din porturi, mai prevede proiectul. Camera Deputaţilor este for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News