Primari și președinți de consilii județene din Giurgiu, Gorj, Caraș-Severin și Hunedoara au apreciat ritmul în care se derulează acest proiect, impactul său economic și social, dar și modul în care au fost despăgubiți proprietarii afectați de lucrări. Asociațiile de Dezvoltare Intracomunitară, au arătat aceștia, reprezintă pentru comunitățile locale cel mai important canal de informare cu privire la proiectul BRUA, principalele teme care ar trebui aprofundate, cu sprijinul specialiștilor Transgaz, fiind cele tehnice. De asemenea, participanții și-au exprimat aprecierea cu privire la modul în care este implementat proiectul BRUA, menționând că procedurile derulate de Transgaz reprezintă modelele de bune practici pentru administrația locală și pentru alte investiții publice.
Racordarea la rețeaua națională, vitală pentru comunitătile locale
Modalitatea de racordare la rețeaua națională de transport de gaze reprezintă subiectul de cel mai mare interes. Comunitățile locale au înțeles că nu se pot racorda direct din magistrală, ci că trebuie construite stații auxiliare. Problema finanțării construcției acestor stații nu a fost încă rezolvată, depășind posibilitățile beneficiarilor. Liderii locali doresc fundamentarea unor proceduri clare în acest sens, investiția urmând a fi făcută de furnizor, care își va amoritza costurile în timp, din tariful încasat.
Transgaz, implicare în rezolvarea problemelor sociale
Participanții au remarcat căTransgaz se implică în rezolvarea problemelor economice și sociale cu care se confruntă comunitățile pe care proiectul BRUA le traversează, finanțând proiecte culturale, medicale sau sportive. Una dintre cele mai importante finanțări, de exemplu, a fost cea oferită secției de pediatrie a Spitalului Județean Gorj.
În Caraș Severin, unde sunt multe zone defavorizate, încă neracordate la rețea, Transgaz a propus construirea unui ramificații din magistrala BRUA , astfel încât să poată beneficia de gaz metan încă 38 de comune, printr-o singură stație. Cele 38 de comune s-au organizat în două asociații care în prezent se ocupă de implementarea studiilor de fezabilitate necesare.
Comunitățile locale au nevoie de fonduri pentru dezvoltare și investiții, precum cele din programul PNDR, pentru a asigura continuitatea proiectele de dezvoltare comunitară, au susținut liderii locali.
Impact economic, dimensiune strategică
Magistrala BRUA este construită și operată de Transgaz. Proiectul are un impact economic semnificativ și un rol strategic, care depășește granițele țării noastre, asigurând creșterea importanței sale în regiune și la nivel continental. Magistrala de transport a gazelor naturale între România, Bulgaria și Ungaria (BRUA) face parte din ansamblul de măsuri menit să reducă dependența de gazele rusești și implicit influența Rusiei în politicile europene. Importanța BRUA a fost consacrată la nivel european prin atribuirea statului de proiect de interes comun. Ca urmare, finanțarea construcției în valoare de 478,6 milioane de euro este realizată în principal din credite BERD și BEI, inclusiv printr-un grant nerambursabil în valoare de 179,6 milioane de euro, oferit de Uniunea Europeană. Faza a II-a a construcției va mai însemna încă 68,8 milioane de euro. Conducta subterană traversează 79 unități administrativ-teritoriale și 10 județe, încluzând noi Stații Compresoare Gaz (SCG) la Podișor, Bibești și Jupa.
De asemenea, realizarea acestei infrastructuri deschide noi oportunităţi pentru implicarea furnizorilor de echipamente şi servicii energetice din România şi crează locuri de muncă pentru lucrările de execuţie şi pentru exploatare pe teritoriul României. Proiectul BRUA stimulează dezvoltarea economiei locale prin creşterea valorii terenurilor aflate în apropierea noii conducte şi creşterea numărului de gospodării și de agenţi economici ce se vor racorda la reţeaua de gaze naturale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană