Proiectele POSDRU blocate din cauza întreruperii plăților. ONG-urile avertizează Guvernul
Peste 150 de organizații neguvernamentale cer, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, reluarea plăţilor POSDRU până în 30 septembrie, avertizându-l totodată că soluţiile lor pentru continuarea proiectelor europene s-au terminat.
Semnatarii scrisorii deschise susțin, că, în cazul în care plățile POSDRU nu vor fi reluate, peste 1,6 milioane de români vor fi afectaţi, inclusiv beneficiarii finali ai programului, respectiv şomeri, persoane cu dizabilităţi şi în situaţii de risc social, tineri absolvenţi, angajaţi, antreprenori şi doctoranzi, informează Mediafax.
Totodată, cele peste 150 de ONG-uri care semnează documentul, semnalează riscul ca obiectivele Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 să fie compromise semnificativ.,
"În numele organizaţiilor semnatare, www.fonduri-structurale.ro, Academia de Advocacy şi Coaliţia ONGuri pentru Fonduri Structurale vă solicită reluarea plăţilor aferente componentei FSE în cadrul POSDRU până la 30 septembrie 2012, prin identificarea şi alocarea de resurse bugetare/extrabugetare pentru acest scop, ajungerea la zi, până la 30 octombrie 2012, cu restanţele către toate categoriile de beneficiari şi parteneri POSDRU şi menţinerea unui ritm constant al plăţilor în cadrul Programului pentru a se evita generarea de astfel de blocaje pe viitor", se arată în documentul transmis miercuri.
Dificultăţile financiare ale organizaţiilor depăşesc cadrul strict al datoriilor bugetare, iar în unele cazuri se înregistrează o situație dramatică, mai semnalează organizațiile neguvernamentale.
"Epuizând soluţiile identificate pentru continuarea proiectelor în condiţiile blocării şi întârzierilor în rambursare, aceste organizaţii se află în impas financiar major, înregistrând activităţi cu grupurile ţintă neonorate, datorii către furnizorii contractaţi şi, nu în ultimul rând, salarii restante către personalul propriu. Aşadar, aproape că nu există proiect şi organizaţie beneficiar/partener care să nu înregistreze, în acest moment, dificultăţi financiare, în unele cazuri de amploare dramatică, urmare a funcţionării defectuoase a mecanismului de rambursare", se mai arată în documentul transmis Executivului.
În susținerea demersului lor, iniţiatorii precizează că au făcut, în perioada 23 august - 18 septembrie, şi un sondaj de opinie "SOS POSDRU - Slalomul beneficiarilor şi partenerilor printre datorii", la care au participat 149 de respondenţi, beneficiari sau parteneri POSDRU, rezultând că 94 la sută au făcut împrumuturi în contul proiectului pentru a evita întreruperea activităţilor
Organizaţiile care au participat la sondaj au avertizat însă că posibilităţile de asigurare a unor noi sume pentru finanţarea proiectelor se restrâng dramatic în condiţiile reticenţei băncilor în acorda împrumuturi ONG-urilor sau a atingerii plafoanelor maxime de îndatorare.
Potrivit sondajului, 95 la sută dintre participanţi au afirmat că înregistrează datorii în legătură cu implementarea proiectului, altele decât restanţe la bugetul de stat. Respondenții au acumulat o medie de 532.000 de lei pe organizaţie, datoriile celor 149 de participanți la sondaj cumulând, în total, 79.297.148,17 lei.
"Este de menţionat faptul că unii respondenţi au în implementare mai multe proiecte. În ceea ce priveşte data celei mai vechi datorii, doar 20 la sută au declarat că cea mai veche datorie datează de mai puţin de trei luni, iar 45 la sută că au datorii ce datează şi de mai mult de şase luni", rezultă din sondaj.
Salariile şi onorariile experţilor ocupă primul loc în clasamentul datoriilor, 60 la sută dintre participanţi afirmând că acestea sunt cele mai vechi datorii. Pe locurile doi și trei al clasamnetului datoriilor se află facturile către furnizori (23%) şi bursele şi subvenţiile către persoanele din grupul ţintă (9%).
Dan Barna, de la www.fonduri-structurale.ro, a precizat , miercuri în cadrul unei conferințe de presă, că: "Mesajele primite de la beneficiari spun: «Soluţiile noastre s-au terminat!». Scrisoarea deschisă a fost trimisă şi ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu şi directorului AMPOSDRU, Cristian Ababei. Noi vorbim de proiecte corect implementate şi le cerem să susţină programele şi organizaţiile care funcţionează. Nu trebuie închise toate proiectele pentru că unele nu funcţionează, pentru că în felul acesta mor performerii".
În scrisoarea deschisă, reprezentanții Guvernului au fost avertizați de către semnatari că în cazul nereluării plăţilor, cei mai mulţi din beneficiarii şi partenerii POSDRU vor intra în insolvenţă, faliment, executare silită sau litigii cu angajaţii şi furnizorii.
Având în vedere faptul că multe dintre organizaţiile care implementează proiecte europene au fost nevoite să renunţe la un număr mare de salariaţi, vicepreşedintele Academiei de Advocacy din Timişoara, Corina Dragomirescu, a precizat însă că nu oamenii rămaşi fără locuri de muncă în cadrul proiectelor sunt cea mai mare problemă, ci faptul că, în realitate, se pierde capital uman. Ea a arătat că 1.650.000 de oameni care ar trebui să intre în acest program, de la elevi şi studenţi, până la şomeri de lungă durată, persoane cu handicap, angajaţi sau antreprenori vor avea de suferit.
"Pierdem capital uman instruit. Înţelegem că această clasă politică a României nu vrea să păstorească o populaţie instruită, ci o populaţie ignorantă. Îi atrag atenţia domnului Ponta că ar putea pierde un electorat important de 1.650.000 de oameni", a declarat Dragomirescu.
Dacă plățile POSDRU nu vor fi reluate, vor fi afectați 65.000 de şomeri, 15.000 de persoane, potenţiali iniţiatori de afaceri, 6.500 de unităţi şcolare, 70 de universităţi. 150.000 de studenţi şi 830 de potenţiale întreprinderi sociale.
Potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, o soluție în rezolvarea acestei probleme ar fi efectuarea de plăţi interne de la bugetul de stat, prin ministerele Muncii şi Educaţiei, însă o decizie în acest sens ar putea fi luată după evaluarea misiunii Comisiei Europene de de "fact finding", aflată în aceste zile la București. În funcţie de concluziile acesteia rămâne de văzut dacă România mai poate evita suspendarea acestui program, aflat în prezent în fază de presuspendare, a mai precizat ministrul Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News