Data publicării:
Proiect pentru ȚINUTUL SECUIESC. Doi lideri de sindicat reacționează: Infracțiune flagrantă!
A fost transmisă o sesizare către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului României, Marcel Ciolacu şi, respectiv, Teodor Meleşcanu.
Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), Mircea Dogaru, şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Gabriel Maxim, au transmis o sesizare către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului României, Marcel Ciolacu şi, respectiv, Teodor Meleşcanu, prin care atrag atenţia că iniţiativa legislativă privind instituirea autonomiei "Ţinutului Secuiesc" încalcă flagrant Constituţia României şi condiţiile Tratatelor de aderare a României la NATO şi UE, scrie Agerpres.
Luarea de poziţie a celor doi lideri de sindicat are în vedere iniţiativa legislativă depusă la Camera Deputaţilor pe 18 decembrie 2019 de către deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan, prin care se solicită ca "Ţinutul Secuiesc" să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.
"Vă atragem atenția!"
"Vă atragem cu îngrijorare atenţia că sus-zisul proiect legislativ încalcă flagrant condiţiile Tratatelor de aderare a României la NATO şi UE şi Constituţia României în întregul său", se precizează în scrisoarea transmisă de cei doi semnatari preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Aceştia enumeră 18 articole ale Constituţiei despre care susţin că proiectul de lege le-ar încălca, printre care articolul 1, care defineşte România ca "stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", sau articolul 3, care stabileşte organizarea teritoriului românesc "sub aspect administrativ în comune, oraşe şi judeţe".
"Infracţiune flagrantă"
"Pe cale de consecinţă, constatând în baza art. 52 şi art. 72 (alin. 2) că în cazul în speţă este vorba despre o 'infracţiune flagrantă' de încălcare a Constituţiei şi de exercitare a funcţiei de autoritate publică cu 'rea-credinţă' de către cei doi deputaţi, vă somăm, ca cetăţeni responsabili ai României, să luaţi măsurile constituţionale ce se impun împotriva numiţilor deputaţi: Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan, nu numai cele fireşti, de respingere a proiectului lor legislativ care pregăteşte segregarea pe criterii etnice şi declanşarea unui conflict secesionist, eventual armat, în centrul ţării. Cu speranţa că vă veţi face datoria faţă de ţară, aşteptăm o atitudine fermă a CES şi a Parlamentului României, de respingere a proiectului de act normativ", se precizează în scrisoarea transmisă de cei doi lideri de sindicate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News