Data publicării:
PROIECT LEGE. DIASPORA să PLĂTEASCĂ PENSIA în România
Premierul Victor Ponta pune diaspora la plată. 10 euro pe lună ar putea să plătească fiecare româm din diaspora.
Prim-ministrul consideră că singura soluţie sustenabilă pe termen lung pentru un sistem social puternic este creşterea numărului de contribuabili. Victor Ponta se gândeşte să impoziteze românii din străinătate: "Gândiţi-vă, dacă cei trei milioane (n.r. de români plecaţi) ar cotiza cu zece euro pe lună la bugetul social al României, ar fi o contribuţie pe care am simţi-o".
"Întrebarea e cum putem cu 16% să avem şi şcoli şi spitale ca în Germania, unde plătesc 48%. Discuţia corectă este: un grad foarte scăzut de fiscalitate, şi România are un grad scăzut de fiscalitate, presupune servicii sociale mai mici. N-a găsit nimeni soluţia magică, atât timp cât nu avem petrolul din Golf şi alte resurse, nu a găsit nimeni într-o societate europeană soluţia din care să ai din ce în ce mai mici taxe şi din ce în ce mai mari cheltuieli sociale. Nu ai cum acest lucru. Or, eu cred că, aici, discursul trebuie făcut până la urmă cu mai multă sinceritate, pentru că altfel orice propunere şi strategie politică se va limita la a spune: noi reducem taxele, mărim cheltuielile pentru Sănătate şi Educaţie şi nimeni nu spune de unde şi cum poate să facă acest lucru, fie de dreapta sau de stânga", a precizat joi Victor Ponta la o dezbatere organizată de Fundaţia Friedrich Ebert cu tema "Strategia Naţională privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei 2014-2020, potrivit Agerpres.
SONDAJ de ultimă oră. Scandalul care zguduie scena politică
"Sunt de părere că, dacă ai un număr extrem de limitat de contribuabili, cum poţi să ai venituri prin care să investeşti în Sănătate, în Educaţie, în incluziune socială. Aici mă gândesc, pe de o parte, la munca la negru, şi acesta este motivul pentru care Guvernul a luat o măsură de dreapta — reducerea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator. În mod normal, ca un adevărat Guvern de stânga, aş fi redus contribuţiile la angajat, nu la angajator. Noi am spus: hai să luăm la angajator, ca să fie un stimulent pentru combaterea muncii la negru sau a salariilor la gri — jumătate pe cartea de muncă, jumătate în mână. Însă şi efectul până la urmă combinat, nu doar al reducerii CAS, al dezvoltării economice, a fost acea barieră psihologică pe care am avut-o în societate, să avem un număr mai mare de angajaţi fără carte de muncă decât numărul pensionarilor", a spus Victor Ponta.
"Avem o realitate, trei milioane din populaţia dinamică cu capacitate de muncă din România sunt în afara ţării şi nu plătesc niciun leu la sistemul social. Ştiu, se spune că trimit bani acasă, dar nu-i trimit la şcoli, la spitale, la drumuri, la pensii sau la şomaj. Îi trimit pe căi private, foarte bine acest lucru. Dar gândiţi-vă, dacă cei trei milioane ar cotiza cu zece euro pe lună la bugetul social al României, ar fi o contribuţie pe care am simţi-o. Deci, e o problemă şi cred că creşterea numărului de contribuabili este singura soluţie sustenabilă pe termen lung", a afirmat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News