Proiect inedit, inițiat de un membru ALDE
Au trecut șapte luni de la demararea programului 'Fii pregătit să salvezi vieți!', un program educativ, prin care românii au fost inițiați în acordarea primului ajutor. Este o inițiativa a actualului consilier general al ALDE, din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB), Ion Valentin Voicu, din perioada octombrie 2015, când acesta ocupă funcția de consilier local în cadrul Primăriei Sectorului 3.
Practic, a fost semnat un parteneriat între reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) și ai sindicatului Sanitas București, prin care s-a pus la dispoziția bucureștenilor infrastructura necesară prezentării noțiunilor de prim ajutor.
Astfel, un număr de 2149 de profesori și foarte mulți elevi au beneficiat de cursurile de prim ajutor organizate de către Uniunea Sindicală Sanitas București și ISMB, în cadrul campaniei 'Fii pregătit să salvezi vieți!', în cele șapte luni de la lansare.
“Mă bucur foarte mult că acest proiect propus are rezultate și se bucură de tot spirjinul pentru realizarea lui. Astăzi am făcut un bilanț împreună cu președintele Uniunii Sindicale Sanitas București și am văzut rezultatele de până acum și sunt mândru că acest proiect gândit și propus de către mine are un real succes în unitățile de învățământ. Am plecat la drum cu acest proiect din postura de consilier local în cadrul Primăriei Sectorului 3 și îl voi termină din postura de consilier general al Primăriei Municipiului București. Știm acum că există cel puțin 2149 de profesori care înțeleg că diferența dintre viață și moarte poate însemna un minut’’, a declarat Ion Valentin Voicu — consilier general și membru în Comisia de Sănătate și Protecția Socială a PMB, din partea ALDE.
[citeste si]
Cei care participă la aceste cursuri învață manevre de prim ajutor în situații de stop cardio-respirator, de obstrucție a cailor respiratorii, de fracturi, hemoragii, leșin, degerături, insolație, arsuri și electrocutare și, ceea ce este cel mai important, toți participanții exersează manevrele predate.
Campania 'Fii pregătit să salvezi vieți!' promovează importanța măsurilor de prim ajutor în ceea ce privește accesul rapid la asistență de specialitate (prin apelarea numărului de urgență 112), cât și corectitudinea realizării manevrelor de prim ajutor până la sosirea ambulanței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
consilier general alde
elevi
fii pregatit sa salvezi vieti
ion valentin voicu
manevre de prim ajutor
pmb
profesori
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită