Proiect: Deţinuţii cu fapte minore, monitorizaţi cu brăţări la domiciliu
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
bratara
bratara

 O nouă propunere pentru golirea pușcăriilor vine din partea deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun. Aceștia sunt pe punctul de a depune un proiect de lege  prin care condamnaţii penal pentru fapte de o gravitate mai mică ar putea să execute pedeapsa privativă de libertate la domiciliu, scrie RTV.

Astfel, deţinuţii care ar putea beneficia de această lege vor fi trimişi acasă, dar vor purta ataşată de mână sau de picior o brăţară electronică ce va permite monitorizarea lor în permanenţă astfel încât să nu poată părăsi domiciliul sau perimetrul desemnat în care sunt nevoiţi să stea pe durata executării pedepsei.

 "Încercăm astfel să nu mai trimitem în sistemul penitenciar persoane ce au săvârşit fapte mai 'mici', de o gravitate redusă, dar să le controlăm cumva. Exact ca în Statele Unite, vor purta o brăţară la mână sau la picior", a declarat unul dintre iniţiatori, Nicolae Păun, deputat din partea minorităţii rome.

 Iniţiatorii cred că statul român ar putea să reducă din cheltuielile pe care le antrenează întreţinerea sistemului penitenciar, deoarece vor fi reduse costurile legate de întreţinerea închisorilor. Mai mult, costul brăţărilor ar purma să fie suportat de către cei condamnaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel