Data publicării:
Proiect de țară... fără țară!? Doar coincidențe?
Senatorul Șerban Nicolae lansează un avertisment, într-o analiză politică scrisă pentru DCNews, asupra efectelor recentelor vizite ale premierului și președintelui în afara țării.
Iată analiza politică scrisă de către senatorul PSD pentru DCNews:
Astăzi, a avut loc, la Cotroceni, prima reuniune a Comisiei privind proiectul de țară. Concomitent, guvernul Cioloș („un guvern invitat într-o țară" - apud Prună), care ar mai avea doar aproximativ trei luni de activitate, a aprobat un memorandum privind strategia vânzării ultimelor participații ale statului român în economie.
Coincidență?
Recent, Iohannis și Cioloș au făcut câteva vizite în străinătate. Am crezut că lipsa informațiilor despre aceste vizite e cauzată de lipsa de personalitate a celor doi. Acum, întreb dacă nu cumva există o legătură între aceste vizite, rezultatele lor cețoase, lansarea proiectului de țară și strategia de vânzare a participațiilor statului. S-au făcut cumva promisiuni pe seama economiei naționale?
Strict din rațiuni economice, statul român nu trebuie să privatizeze nimic! Cu atât mai puțin prin angajamentele unui guvern nelegitimat și cu două luni înainte de alegeri.
Prin aceste strategii, pentru care guvernul Cioloș nu are nici aprobare, nici mandat, statul român iese din economia țării! Cu alte cuvinte, „proiectul de țară" nu va mai avea țară! Va avea o populație de angajați, resurse, anexe și intermediari. România nu va mai fi o țară! Dar va avea stăpâni și proprietari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News