Programul Rabla 2023. Când începe noua ediție
Ministerul Mediului a anunțat când va începe noua ediție a programului Rabla. Vestea este una bună pentru românii care vor să scape de mașinile uzate.
Ministerul Mediului a anunțat că noua ediție a programului Rabla începe la jumătatea acestei luni, așa cum susține profit.ro. Ordinele au fost transmise pentru dezbatere publică până astăzi, astfel, procedurile pot intra în vigoare. Reprezentanții au informat comercianții de automobile că proiectele urmează să pornească de pe data de 17 martie.
Ce se schimbă
Ministerul Mediului a informat comercianții auto că programele Rabla și Rabla Plus 2023 urmează să pornească pe 17 martie. Ordinele au fost în dezbatere publică până la data de astăzi, astfel, procedura poate fi publicată în Monitorul Oficial. Ghidul de Finanțare acoperă o perioadă de 5 ani, însă acesta poate fi modificat ori de câte ori este nevoie, așa cum s-a întâmplat în acest an.
Pentru Rabla Clasic intervin următoarele schimbări: emisiile sunt reduse cu până la maximum 155g CO2/km, plafonul valorii solicitate pentru decontare este de minim 300.000 lei, posibilitatea de a anula notele de înscriere este eliminată, și de asemenea, este exclusă condiția de a casa un vehicul uzat în schimbul unuia nou, pentru instituțiile publice.
În aceeași ordine de idei, perioada de valabilitate a notelor de înscriere este redusă cu până la 90 zile, timp în care toate formalitățile necesare trebuie să fie îndeplinite. În cazul în care termenul nu este respectat, suma alocată blocată inițial va fi distribuită altor persoane.
Persoanele interesate pot primi 7.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete sau a unei mașini noi, în schimbul casării unui vehicul uzat. La fel de bine, se acordă 10.000 lei pentru cumpărarea unei mașini noi, în cazul casării a două care sunt uzate.
Informațiile arată că, pentru prima casare se acordă diferite ecobonusuri, precum: 1.500 lei pentru mașinile noi, al căror sistem de propulsie generează maximum 120 CO2/km în sistemul WLTP. Aceeași sumă este acordată și pentru autoturismele echipate cu monitorizare GPL/GNC (exceptând motocicletele), în cazul casării unei mașini cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care deține o normă de poluare Euro 3 sau inferioară acesteia sau pentru un autovehicul nou de tip motocicletă, a cărui sistem de propulsie generează maximum 90g CO2/km. De asemenea, beneficiarii pot primi suma de 3.000 lei pentru mașinile noi, dotate cu sistem de propulsie hibrid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News