Data publicării:

Programul "Prima Casă" ar putea fi extins. Anunţul lui Liviu Dragnea

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că programul "Prima casă" se va extinde şi se va numi "O familie - o casă" şi a anunţat că programul "în fiecare comună o ambulanţă" e gata şi va intra în vigoare, conform Antena 3. 

"Extindem Prima casă şi numim programul O familie - o casă. Condiţiile la Prima casă au fost bune iniţial, dar au devenit mult prea restrictive şi toţi sunt nemulţumiţi. În primul rând dăm o valoare mai mare, 570.000 de lei, adică să poată să îşi cumpere o casă, nu o bojdeucă, mărim plafoanele, pentru că dacă aveai peste 3.000 de lei venituri nu te mai calificai, intrai într-un cerc vicios, adică foarte puţini mai aveau acces şi la case foarte mici. Dobânda este fixă, în lei. Eu sunt sigur că se vor găsi bănci care vor susţine asta", a spus Dragnea la România Tv. 

El a adăugat că al doilea program despre care a vorbit în campanie şi care a fost criticat de mulţi este acum gata şi intră în vigoare. 

"Este vorba despre programul În fiecare comună câte o ambulanţă. 200.000 de euro grant, bani nerambursabili, daţi la medicii de familie, cu ăştia îşi cumpără ambulanţa, cu ăştia plătesc pentru patru ani carburantul, salariul. Vorbim de 2.700 şi ceva de comune, dacă nu greşesc. Vor intra pe plăţi la Casa de sănătate. Eu sunt născut la ţară, crescut la ţară. O ambulanţă în fiecare comună din România este minune. Ei vor avea contract cu Casa, care medici de familie vor dori, dar în fiecare comună va fi câte o ambulanţă cu doi angajaţi, cu bani pentru carburanţi", a susţinut Dragnea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel