Programul Erasmus+. Cum îi va afecta Brexit-ul pe studenţi
Marea Britanie a fost cea mai populară destinaţie pentru studenţii europeni prin programul Erasmus+.
Studenţii veniţi la studii în Marea Britanie prin programul Erasmus trebuie să-şi poată încheia stagiile în această ţară după 29 martie, ziua în care ţara urmează să iasă din Uniunea Europeană, a anunţat miercuri Comisia Europeană, citată de dpa şi Reuters. Propunerea este ultima dintr-o serie de măsuri de contingenţă pe care Comisia le-a anunţat pentru cazul în care Marea Britanie iese din blocul comunitar fără un acord.
Un astfel de risc devine mai probabil după ce parlamentarii britanici au votat marţi un amendament care cere renegocierea acordului de Brexit cu UE. În jur de 14.000 de tineri din 27 de state UE se vor afla în Marea Britanie pe 30 martie prin intermediului acest program, care le permite europenilor să studieze, să se instruiască, să lucreze sau să facă muncă voluntară în străinătate timp de un an. În 2017, Marea Britanie a fost cea mai populară destinaţie pentru studenţii europeni prin programul Erasmus+.
Finalizare studiilor
De asemenea, 7.000 de tineri britanici din program se vor afla la această dată în alte state UE şi ei ar trebui, de asemenea, să-şi poată încheia şederea. În cazul unui scenariu no deal (Brexit fără acord), aceşti participanţi nu ar putea să îşi încheie stagiul Erasmus+ şi este posibil să nu mai fie eligibili pentru a beneficia de granturi, se precizează într-un comunicat al executivului comunitar.
Propunerea prezentată miercuri de Comisia Europeană vizează remedierea acestei situaţii, prin asigurarea faptului că, în cazul unui astfel de scenariu, studenţii şi stagiarii aflaţi în străinătate care participă la programul Erasmus+ la momentul retragerii Marii Britanii îşi pot finaliza studiile şi pot primi în continuare finanţările sau granturile cuvenite. În plus, propunerea CE prevede că autorităţile statelor membre ale UE vor continua să ia în considerare perioadele de asigurare, de încadrare în muncă sau de rezidenţă în Marea Britanie înainte de retragere, la calcularea prestaţiilor de asigurări sociale, cum ar fi pensiile. Propunerea trebuie să treacă prin Parlamentul European şi Consiliul UE pentru a obţine aprobarea finală.
Citește și:
Brexit fără acord: "Pur şi simplu, în impas"
Brexit. Theresa May doreşte renegocierea acordului, UE refuză
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News