Data publicării:

Programul consultărilor de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări, după ce a acceptat depunerea mandatului de premier desemnat de către Ludovic Orban.

Iohannis se va consulta, de la ora 16,00 cu delegaţia PNL, de la ora 16,30, cu delegaţia PSD, de la 17,00, cu delegaţia USR, de la 17,30, cu delegaţia UDMR, de la 18,00, cu delegaţia PMP, de la ora 18,30, cu delegaţia ALDE, de la 19,00, cu delegaţia grupului Pro Europa şi de la 19,30, cu delegaţia Grupului minorităţilor naţionale.

"După ce consult toate partidele parlamentare, ei îmi vor prezenta opiniile, opţiunile, poate unii vin chiar şi cu propuneri de candidaţi. Voi face o analiză şi dacă reuşim să ne lămurim, mai exact dacă reuşesc eu să mă lămuresc ce este posibil, s-ar putea să avem mâine deja o desemnare", a afirmat, marţi, Iohannis.

El a subliniat că va încerca să facă o desemnare de premier care "va duce la o procedură care se finalizează". "Mă voi asigura că fac o desemnare bună", a subliniat Iohannis citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel