Programele școlare stufoase, problemă majoră în România. Prof. Sorin Ivan: Trebuie să aibă loc o revoluție, o revizuire, o restructurare a conținuturilor
Prof. Sorin Ivan, decanul Universității „Titu Maiorescu” din București și directorul revistei Tribuna Învățământului, a fost invitat la DC News și DC News TV unde a vorbit despre programele mult prea încărcate ale elevilor.
Prof. Sorin Ivan a vorbit, în exclusivitate pentru DC News și DC News TV, despre o altă problemă importantă cu care se confruntă învățământul românesc. Este vorba despre programele mult prea încărcate ale elevilor. Potrivit acestuia, în sistemul de învățământ românesc există multă informație care copleșește copiii.
„Se plâng românii din diaspora că ar fi vrut să se întoarcă din Spania, dar pierd copiii un an sau doi de școală. Adică el acolo este clasa a VIII-a și aici, când se face echivalarea, îl trece în a VI-a sau a VII-a pentru că este programa foarte încărcată. Nu e și aceasta o problemă structurală de fond? Pompezi mult, unii nu fac față și i-ai pierdut, nu țin ritmul, nu mai învață nimic.", a spus Val Vâlcu.
„Aceasta este una dintre problemele importante, una dintre temele de substanță care privesc educația noastră: programele încărcate. Poate că vine din timpul de dinainte, poate că exprimă necesitatea, dorința, de a acoperi cât mai mult în materie de cunoaștere.
Aici poți să argumentezi ideea asta. Există temerea că se învață prea mult în școală românească. Sună absurd să spui că înveți prea mult pentru că niciodată nu înveți prea mult. Astăzi, paradigma dominantă la nivelul politicilor educației în Uniunea Europeană și în lume este lifelong learning – învățare de-a lungul întregii vieți.
Necesitatea de a învăța continuu trebuie să fie echilibrată de o abordare rațională, de o esențializare, o selectare, a conținuturilor. Într-adevăr, există și mult balast informațional care acoperă esențialul și care copleșește copiii.
Eu duc ghiozdanul băiețelului meu de clasa a II-a care este foarte greu. I-l duc eu în fiecare dimineață. Mă întreb cum va fi acel ghiozdan în clasa a V-a sau a VIII-a.
Trebuie să aibă loc o revoluție, o revizuire, o restructurare a conținuturilor, a programelor școlare, cu accentul pe esențial pentru că altfel temele mari se pierd în acest noian, în acest univers al informației, mult prea dens.", a spus prof. Sorin Ivan la DC News și DC News TV.
Prof. Sorin Ivan va realiza „DC Edu” la DC News, emisiune care va fi difuzată în fiecare luni la ora 09:00.
Prof. Sorin Ivan a vorbit, în exclusivitate pentru DC News și DC News TV, despre starea actuală a învățământului românesc subliniind faptul că după anul 1989 au început să apară schimbări în rău în acest domeniu. Potrivit acestuia, astăzi, educația nu mai reprezintă o prioritate pentru agenda publică.
„Educația, astăzi, nu mai reprezintă capul de afiș al agendei publice. Nu intră între prioritățile publicului nostru, în atenția maselor de indivizi care astăzi formează o societate fragmentată, disipată, pe zone de interese. Clar, în lumea consumeristă în care trăim, în societatea aceasta hiper-pragmatizată, educația nu mai reprezintă un interes prioritar.
Cu toate acestea, noi, categoria preocupată de educație a acestei societăți, considerăm că educația trebuie să rămână o prioritate, ea este o prioritate nu numai că așa este declarată în legea educației.”, a spus prof. Sorin Ivan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News