Program Străzi Deschise 1-2 iulie 2023 pe Calea Victoriei și cartierul Aviației
Weekendul 1-2 iulie 2023 va fi unul plin de sărbătoare la evenimentul "Străzi deschise - Bucureşti" de pe Calea Victoriei și în cartierul Aviației, unde va avea loc cel mai mare festival internațional de teatru de stradă din oraș, B-FIT in the Street! Festivalul revine în Capitală după o pauză de trei ani și va transforma Calea Victoriei și alte locații centrale în scene de teatru în aer liber.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, "Străzi deschise" introduce pentru prima dată trasee pietonale în cartierul Aviației, pe strada General Ștefan Burileanu, și aduce spectacole artistice și evenimente recreative pe parcursul întregului weekend.
Zonele pietonale în zilele de sâmbătă și duminică vor fi: Calea Victoriei, între bulevardul Regina Elisabeta și Splaiul Independenței, în intervalul 9:00 - 23:00; Strada General Ștefan Burileanu, între strada Nicolae Caranfil și strada Aviator Alexandru Șerbănescu (Sectorul 1), în intervalul 9:00 - 21:00.
În primul weekend din luna iulie, traseul pietonal de pe Calea Victoriei va fi inclus în harta Festivalului Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! #12 și va găzdui spectacole de acrobație aeriană nocturne, spectacole muzicale interactive și instalații sonore. De asemenea, pe Calea Victoriei, începând cu ora 18:00, pietonii vor putea întâlni muzicieni stradali, dansatori de cabaret și personaje fantastice care vor susține spectacole itinerante în diferite puncte de pe traseu.
Programul celei de-a douăsprezecea ediții a B-FIT in the Street! include, pe lângă evenimentele de pe Calea Victoriei, o varietate mare de spectacole destinate tuturor vârstelor, care vor avea loc în Piața Universității, Centrul istoric, Splaiul Independenței și de-a lungul râului Dâmbovița, de vineri până duminică.
Programul complet al B-FIT in the Street! 2023 poate fi consultat pe site-ul festivalului fitsb.ro. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin intermediul ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, și în colaborare cu Direcția Cultură, Învățământ și Turism a Municipiului București.
De asemenea, Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București este inclusă în programul proiectului "Străzi deschise - București, Promenadă urbană" și va găzdui trei expoziții, deschise între orele 10:00 și 17:30. Una dintre aceste expoziții este "Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute", care reprezintă primul proiect expozițional al unui muzeu de antropologie urbană din România și prezintă evoluția relațiilor dintre generații în mediul urban românesc în ultimii 300 de ani.
Străzi Deschise în Cartierul Aviației
În Sectorul 1 al Capitalei, programul artistic al weekendului se va desfășura în intervalul orar 10:00 - 21:00 pe strada General Ștefan Burileanu, între strada Nicolae Caranfil și strada Aviator Alexandru Șerbănescu. Locuitorii Sectorului 1 se vor bucura de momente artistice inedite, prezentate de Circul Metropolitan București, spectacole de teatru pentru copii și spectacole interactive puse în scenă de artiștii Teatrelor Excelsior și Ion Creangă. De asemenea, vor fi organizate ateliere creative prietenoase cu mediul, ateliere de lectură și ateliere de creație, precum și demonstrații de scrimă susținute de Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative București.
În cartierul Aviației, nu vor lipsi activitățile sportive, zonele de joacă și mișcare, organizate de PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București.
"Străzi deschise - București, Promenadă urbană" este un proiect care se desfășoară pe parcursul lunilor aprilie-octombrie și își propune să ofere locuitorilor posibilitatea de a se (re)conecta cu orașul în care trăiesc prin intermediul unor weekenduri pietonale în diferite zone centrale și din sectoarele Bucureștiului. Zonele pietonale variază de la un weekend la altul, astfel încât cât mai mulți locuitori ai Capitalei să se bucure de oază temporare de relaxare în spațiul public al orașului, care altfel este aglomerat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News