Data publicării:

Program de guvernare/Fonduri europene: Creştere de trei ori a ritmului actual, pentru a ajunge la absorbţie apropiată de 100%

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Pentru a ajunge la o rată de absorbţie a fondurilor europene apropiată de 100% este necesară o medie anuală de cel puţin 17%, adică o creştere de trei ori a actualului ritm, indică programul de guvernare al PNL la capitolul "Fonduri Europene", scrie Agerpres. 

"În cei doar 4 ani rămaşi până în anul 2023, termenul final pentru ultima plată acceptată de Comisia Europeană, pentru a ajunge la o rată de absorbţie apropiată de 100% este necesară o medie anuală a absorbţiei de cel puţin 17%, adică o creştere de trei ori a actualului ritm. Anual, cel puţin unul dintre programele operaţionale s-a aflat în risc de dezangajare a fondurilor, cu consecinţe ulterioare iremediabile la nivelul proiectelor, în special pentru administraţiile publice locale. Acţiuni care pot contribui la accelerarea absorbţiei fondurilor europene sunt debirocratizarea, descentralizarea, simplificarea şi informatizarea sistemului de implementare a fondurilor europene pentru perioada 2014 - 2020, introducerea ca prioritate zero pe agenda Guvernului a procesului de gestionare a fondurilor europene, evaluarea stadiului de absorbţie a fondurilor europene pe fiecare program operaţional şi a perspectivelor de contractare, finalizare şi decontare a proiectelor aflate în pregătire şi/sau în execuţie în vederea realocării sumelor bugetate între programele operaţionale", se arată în programul de guvernare depus joi la Parlament de premierul desemnat, Ludovic Orban.

Guvernul liberal îşi propune, de asemenea, să ia măsuri pentru evitarea suprapunerilor deciziilor instituţionale în procesul de implementare a proiectelor, informatizarea masivă a managementului fondurilor europene, inclusiv în relaţia cu beneficiarii, descentralizarea reală a tuturor programelor care implementează proiecte cu beneficiari locali, îndepărtarea tuturor piedicilor şi artificiilor legale şi administrative, inclusiv ajustarea legislaţiei achiziţiilor publice pentru fluidizarea circuitelor de implementare a proiectelor europene.

Executivul Orban urmează să îşi asume reducerea termenelor pentru efectuarea plăţilor aferente proiectelor europene din toate programele şi să coopteze instituţiile financiare internaţionale (BEI, BERD, Banca Mondială, OECD) ca parteneri strategici pentru asigurarea asistenţei tehnice pentru proiectele contractate sau în curs de pregătire.

În programul de guvernare mai este inclusă şi reformarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală - PNDL şi cuplarea lui la mecanismul fondurilor europene, pentru asigurarea pregătirii proiectelor, preluarea finanţării proiectelor europene în care apar deficienţe în implementare.

"Pentru perioada 2021 - 2027, România este unul dintre puţinele state care sunt favorizate în alocarea bugetară, cu o creştere de 8% faţă de actuala perioadă. Succesul României în materie de fonduri europene pentru ciclul financiar 2021 - 2027 este condiţionat însă de modul în care acest demers este pregătit în următorul an, în condiţiile introducerii regulii n+2", se mai arată în programul de guvernare.

Guvernul liberal are ca priorităţi, de asemenea, stabilirea unui cadru financiar şi legislativ care să ofere soluţii pentru noul ciclu financiar, descentralizarea implementării programelor de finanţare şi adaptarea lor nevoilor locale şi regionale, elaborarea a opt Programe Operaţionale Regionale cu management transferat la nivel regional, asigurarea unei asistenţe tehnice şi pregătirea unui portofoliu de proiecte "mature" care pot fi finanţate imediat după lansarea noilor programe, pornind de la analiza proiectelor nefinanţate în perioada 2014 - 2020, susţinerea beneficiarilor publici cu proiecte în pregătire, prin utilizarea fondului de creditare sindicalizat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel