Data actualizării:
Data publicării:

PROGNOZA METEO: VREMEA în weekend

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vineri, sâmbătă și duminică vremea va fi frumoasă în toată țara. 

Alegeri prezidentiale 2024

PROGNOZA METEO, VREMEA VINERI

Vineri, se anunță mai puține precipitații în ară. Cerul va fi în general variabil. În sud-est, nord, nord-est, centru și zonele de munte vor fi înnorări, averse, descărcări electrice. Vântul va prezenta intensificări la munte și temporar în restul țării. Temperaturile maxime vor fi între 22 și 32 de grade Celsius. 

În BUCUREȘTI, vineri dimineață vom avea 17 grade Celsius. În prima parte a zilei cerul se anunță a fi noros, vor fi condiții de ploi slabe, de scurtă durată. Temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius în Capitală. 

PROGNOZA METEO, VREMEA LA MUNTE VINERI

Cerul va fi variabil, vor fi înnorări pe timpul zilei, când se semnalează averse și descărcări electrice în zona Carpaţilor Orientali şi de Curbură şi doar pe arii restrânse în restul zonei montane.

Vântul va prezenta intensificări în special în timpul zilei. La prânz, temperaturile vor fi de 17 grade la Păltiniș, 19 la Predeal, 15 grade la Semenic, 16 la Sinaia 1500, 19 la Arieseni și 13 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlău.

PROGNOZA METEO, VREMEA LA MARE VINERI

Vremea va fi instabilă, cerul va fi temporar noros, vor fi ploi însemnate cantitativ și descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 26 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 25 de grade.

PROGNOZA METEO, VREMEA PE REGIUNI VINERI

În regiunile intracarpatice, vremea va fi în general frumoasă. Pe arii restrânse, pot fi averse şi descărcări electrice în Maramureș și Transilvania. La amiază, vor fi valori termice între 25 si 28 de grade, mai mici doar în depresiuni, spre 22 de grade.

În Oltenia și vestul Munteniei, cerul este variabil si temperatura mai creşte astfel ca maximele ajung la 30-32 de grade. În estul Munteniei unde mai sunt înnorări şi averse asociate cu descarcari elctrice, maximele sunt mai mici, in jur de 25 de grade.

Vremea este încă instabilă în Dobrogea, plouă în aversă şi se semnalează descărcări electrice. La amiază vor fi 26 de grade la Tulcea si 25 la Constanța.

Vreme va fi în general instabilă şi în Moldova, în special în partea sudică. Aici sunt cele mai mici maxime din ţară: 25 de grade la Suceava şi Bacău, 24 la Iași, Focșani și Galaţi.

PROGNOZA METEO, VREMEA SÂMBĂTĂ ȘI DUMINICĂ

Sâmbătă vremea va continua să se încălzească. În regiunile sud-vestice și sudice temperatura va trece de 30 de grade. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în depresiunile intramontane, la Miercurea Ciuc și 34 de grade la Drobeta Turnu Severin. Izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice, după-amiaza, în zona de munte. Vântul va avea intensificări temporare la munte, îndeosebi pe creste.

Vremea continuă să se încălzească şi în Capitală. 15-17 grade dimineaţa şi 31-32 de grade la amiază. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Duminică vremea va fi predominant însorită iar temperatura mai creşte astfel că izolat va deveni caniculară în orele amiezii în regiunile vestice și sud-vestice, unde treptat și disconfortul termic va fi în accentuare. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 -28 de grade pe litoral şi în depresiuni și 36 de grade. Doar cu totul izolat în zona de munte vor fi posibile ploi de scurtă durată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel