Data publicării:

Prognoza meteo pe trei luni

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

ANM a emis prognoza pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2017. Ultimele două luni de iarnă vor fi caracterizate de o vreme în general rece, precum şi de intervale de timp cu precipitaţii excedentare sub formă de ninsoare, în anumite regiuni, în timp ce prima lună de primăvară va aduce, în mare parte, valori termice pozitive, dar şi ploi mai consistente îndeosebi în Maramureş, Oltenia, Transilvania şi Crişana.

IANURIE 2017

În prima lună a anului 2017, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi sub normalul perioadei local în regiunile nordice şi centrale, iar în restul teritoriului se vor putea situa în apropierea mediei climatologice. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna ianuarie este de -2,1 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la 1 grad Celsius, în Banat şi Moldova. În rest, temperaturile vor oscila, în medie, între -3 şi zero grade.

Cantităţile totale de precipitaţii se vor situa peste media climatologică pe arii extinse în jumătatea de vest a ţării, iar în rest vor fi apropiate de norme. Media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 33,6 litri/metru pătrat pentru luna ianuarie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş - de până la 73 l/mp, Oltenia (până la 57 l/mp), Crişana şi Banat (până la 54 l/mp).

FEBRUARIE 2017

În februarie, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi apropiate de media climatologică în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor nordice şi centrale, unde se vor putea situa sub media multianuală lunară, de -1 grad Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei şi Moldovei (între -5 şi 0 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea şi Banat, şi vor fi cuprinse între 0 şi două grade Celsius.

Precipitaţiile vor avea o tendinţă spre excedent, în centru şi, local, în vest, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice. Media climatologică pentru luna februarie este stabilită la 31,6 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 57 l/mp), Oltenia (55 l/mp), Banat şi Crişana (până la 50 l/mp), Transilvania şi Muntenia (până la 39 l/mp).

MARTIE 2017

Potrivit ANM, în prima lună de primăvară a anului viitor, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a ţării, posibil mai scăzute, local, în nord, centru şi vest. Media valorilor termice pentru luna martie se situează la 3,5 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -1 grad şi 5 grade Celsius, în Moldova, respectiv până la 7 grade Celsius, în Banat şi Oltenia.

Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii se vor putea situa peste normele climatologice, stabilite prin măsurători la 38,3 l/mp, în cea mai mare parte a regiunilor. În zona Maramureşului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 60 l/mp, în Oltenia la 59 l/mp, iar în Transilvania şi Crişana - până la 54 l/mp şi în Banat, de până la 53 l/mp. Totodată, în Moldova cantităţile de precipitaţii sunt estimate între 24 şi 36 l/mp, iar în Dobrogea între 17 şi 39 l/mp.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel